DEVER s. n. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir.

dever² sns [At: GORJAN, H. II, 40/2 / V: (îvr) ~vră sf / E: tc devir] (Îvp) 1 Volumul valoric al vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată. 2 (Pex) Vânzare mare Si: (reg) alișveriș. 3 (D. magazine; îla) Cu ~ (mare) Cu vânzare intensă. 4 (Îal) Cu afluență mare de cumpărători.

dever¹ sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~văr, deavăr, deavur, ~e, diav~, diavor, diever, divăr, diver / Pl: ~i / E: bg геберъ] (Reg; la nuntă) 1 Vornicel. 2 (Prc) Însoțitorul miresei.

DEVER s. n. sg. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir.

DEVER s. n. (Comerț) Volumul vînzărilor de mărfuri (ale unei întreprinderi, ale unei firme etc.) exprimat în bani. V. alișveriș. Dever bun. Dever slab. ▭ Sîmbătă și duminică seara era voioșie mai multă și mai prelungită. Era pentru negustor deverul mai mare. PAS, Z. I 172. ◊ (Construit cu verbele «a avea»,«a face») Jupîn Mielu Gușă n-are dever. STANCU, D. 374. O să avem și noi, la gară, dever bun. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 20.

DEVER n. Volum al vânzărilor de mărfuri exprimat în valori bănești. /<turc. devir

dèver n. vânzare (în comerț), daravere, debit. [Turc. DEVR].

déver n., pl. urĭ (turc. devr, rotațiune, circulațiune). Vînzare, debit: acest negustor are (face) mare dever, mușteriiĭ ĭ-aŭ făcut dever. V. alișveriș, chesat.

devăr sm vz dever¹

devere sm vz dever¹

devră sf vz dever²

diaver sm vz dever¹

diavor sm vz dever¹ corectat(ă)

diavur sm vz dever¹

diever sm vz dever¹

divăr sm vz dever¹

diver sm vz dever¹

gheaver, ~ă smf vz dever

giaver sm vz dever

givăr sm vz dever

dever s. n.

dever s. n.

dever s. n.

dever.

DEVER s. v. vătaf, vătășel, vornicel.

DEVER s. v. vânzare.

dever s. v. VĂTAF. VĂTĂȘEL. VORNICEL.

DEVER s. vînzare, (pop. și fam.) alișveriș. (N-a prea avut ~ astăzi.)

dever (-ruri), s. n. – Volum al vînzărilor de mărfuri. Tc. devr (Șeineanu, II, 156; Lokotsch 505), cf. alb. devrë, bg. devr. Cuvîntul tc. pare a proveni din același etimon ca daraveră. Este încă frecvent.

dever (-ri), s. m. – Vornicel la nunțile din popor (Banat și Trans.), flăcău care îl însoțește pe mire. – Var. diever, diaver, divăr. Bg. dĕver, sb. djever (Tiktin; Candrea). – Der. deveră, s. f. (fată care o însoțește pe mireasă); divăriță (var. deveriță), s. f. (prietenă a miresei).