13 definiții pentru detectiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective.

detectiv, ~ă [At: CARAGIALE, O. II, 26 / Pl: ~i, ~e / E: fr détective] 1 sm Agent secret în serviciul poliției sau al unei persoane particulare. 2 a (Nob) Detectivesc.

DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent secret aflat în serviciul poliției din unele țări sau în serviciul unei persoane particulare. – Din fr. détective.

DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent secret al poliției din țările capitaliste; agent secret în serviciul unei persoane particulare. Ai ajuns pînă aici cu îndrăzneala? Imaginezi fantasmagorii, faci pe detectivul. SADOVEANU, P. M. 120. Urmăream amîndoi cu emoție goana unui spion urmărit de detectivi. C. PETRESCU, A. 461. De astă dată trebuie să te prinz! am zis în gîndul meu, și imediat mă luai pe urmele lui, mai discret decît un bătrîn detectiv. CARAGIALE, O. II 299. ◊ (Fig.; atestat la f.) Patroana, detectivă sentimentală: Ai văzut cum ne-a privit?... Trebuie să fie de o gelozie... CAMIL PETRESCU, T. I 545. – Formă gramaticală: (neobișnuit) detectívă s. f.

DETECTÍV s.m. Agent secret al poliției judiciare; agent secret în serviciul unei persoane sau al unei instituții polițienești particulare. [< fr. détective, cf. engl. detective].

DETECTÍV s. m. agent secret în serviciul poliției sau al unei persoane particulare. (< fr. détective, engl. detective)

DETECTÍV ~i m. (în unele state) Agent secret aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare. /<fr. détective

detectiv m. agent polițienesc care descopere pe făcători de rele.

*detectív m. (fr. détective, d. engl. detective, agent al polițiiĭ de siguranță, d. to detect, a descoperi, care vine d. lat. de-tégere, de-tectum a descoperi. V. protector, tegument). Agent secret al polițiiĭ de siguranță.

feméie-detectív s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de detectiv ◊ „Oprit la ieșirea dintr-un magazin londonez de o femeie-detectiv, a lovit-o și a încercat să fugă.” R.l. 28 VIII 75 p. 6; v. și karate (1974) (din femeie + detectiv; cf. fr. femme-détective; DMN 1966)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

detectív s. m., pl. detectívi

detectív s. m., pl. detectívi

Intrare: detectiv
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • detectiv
  • detectivul
  • detectivu‑
plural
  • detectivi
  • detectivii
genitiv-dativ singular
  • detectiv
  • detectivului
plural
  • detectivi
  • detectivilor
vocativ singular
  • detectivule
  • detective
plural
  • detectivilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

detectiv, -ă detectiv detectivă rar neobișnuit feminin

  • 1. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • Ai ajuns pînă aici cu îndrăzneala? Imaginezi fantasmagorii, faci pe detectivul. SADOVEANU, P. M. 120.
      surse: DLRLC
    • Urmăream amîndoi cu emoție goana unui spion urmărit de detectivi. C. PETRESCU, A. 461.
      surse: DLRLC
    • De astă dată trebuie să te prinz! am zis în gîndul meu, și imediat mă luai pe urmele lui, mai discret decît un bătrîn detectiv. CARAGIALE, O. II 299.
      surse: DLRLC
    • figurat Patroana, detectivă sentimentală: Ai văzut cum ne-a privit?... Trebuie să fie de o gelozie... CAMIL PETRESCU, T. I 545.
      surse: DLRLC

etimologie: