2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

despletít1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) ~ect~, (rar) dis~ / Pl: (rar) ~uri / E: despleti] 1-4 Despletire (1-4).

despletít2, ~ă [At: (a. 1773) GCR. II, 91/34 / V: (îvr) ~ect~, (rar) dis~ / Pl: ~íți, ~e / E: despleti] 1 a (D. păr împletit) Desfăcut din împletitură. 2 a (Pex; d. păr) Răsfirat2. 3 a (D. oameni) Cu părul răsfirat. 4 a (Pex; d. fire de ață, lână etc. împletite) Desfăcut2. 5 sfa (Eufemistic) Moarte.

DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.

DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.

DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. (Despre frînghie, bici, mai ales despre păr, cosițe) Desfăcut din împletitură sau neîmpletit. Părul ei despletit îi cade pe umăr. ISAC, O. 170. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umeri. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ Fig. Pe pustiul țărm al mării [toamna] stă cu părul despletit. D. BOTEZ, P. O. 50. Copaci plecînd asupră-ți a lor frunte despletită Îți întovărășesc pașii pe-o cărare mult iubită. NEGRUZZI, S. II 13. ♦ (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; nepieptănat, zbîrlit. Femeile... despletite, băteau cu pumnii în geamuri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 34. Lîngă pat, jos, în căsuță, Mama plînge despletită Pe copila cea drăguță Între îngeri adormită. IOSIF, PATR. 45. Baba muri... și nurorile despletite, o boceau de vuia satul. CREANGĂ, P. 16. ◊ Fig. Vin nouri despletiți din susul Dunării și se frămîntă luncile de sălcii, parc-ar vrea să se smulgă din rădăcini și să se mute de-acclo. SADOVEANU, F. J. 650. Pe cătiniș se leagănă răzlețe... Mănunchiuri mari de dalii despletite. CAZIMIR, L. U. 36. Sub adumbriri de sălcii despletite Mă-ndrumă azi cea mai din urmă vrere. GOGA, C. P. 68.

DESPLETÍT adj. 1. desfăcut. (Cu părul ~.) 2. nepieptănat, zbârlit. (O femeie ~.)

DESPLETÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESPLETI și A SE DESPLETI. 2) (despre femei) Care este cu părul neîmpletit. /v. a despleti

despletit a. desfăcut: cu părul despletit.

despletít, -ă adj. Desfăcut, vorbind de ceĭa ce era împletit: o femeĭe speriată alega cu păru despletit.

despletí [At: LB / V: (îvr) ~ectí, (rar) dis~ / Pzi: ~tésc / E: des- + (îm)pleti] 1-2 vtr (C. e părul împletit) A (se) desface din împletitură. 3-4 vtr (Pex; c. e părul) A (se) răsfira. 5 (C. i. o persoană) A-i răvăși cuiva părul. 6 (Pex) A desface fire de ață, lână etc. împletite.

DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti.

DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Des1- + [îm]pleti.

DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la ceva care este împletit: frînghie, bici, mai ales părul împletit, cosițele) A desface din împletitură. Despletește frînghia.S-o fi văzut despletindu-și bogatul păr ca mierea arsă. M. I. CARAGIALE, C. 73. Se întreabă trist izvorul: «Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?» EMINESCU, O. I 122. ◊ Fig. Noaptea își despletea șuvițele de neguri pînă ce luna plină, portocalie, își arăta fața prin zdrențele norilor poleiți. BART, E. 316. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se despletește părul) Vîntul... merge la copile ce culeg laur de in Și rîzînd le despletește. ALECSANDRI, P. A. 132. ◊ Refl. (Subiectul este persoana care-și despletește părul) Fata a rămas pe malul lacului, plîngînd pe Făt-Frumos și despletindu-se de deznădejde. GALACTION, O. I 325. ◊ Fig. Para focului, înaltă, se despletea în plete roșii. CAMILAR, N. I 91. ♦ Refl. Fig. (Despre rîuri și pîraie) A se răsfira. Din culmi gîlgîiau apele despletindu-se în adînc. CAMILAR, N. I 55.

despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 despleteáscă

despletí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 sg. și pl. despleteáscă

DESPLETÍ vb. a desface. (Își ~ cozile.)

A despleti ≠ a împleti

A SE DESPLETÍ se ~éște intranz. (despre părul împletit sau obiecte din fire împletite) A se desface din împletitură. /des- + a [îm]pleti

A DESPLETÍ ~ésc tranz. A face să se despletească. /des- + a [îm]pleti

Intrare: despleti
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despleti despletire despletit despletind singular plural
despletește despletiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) despletesc (să) despletesc despleteam despletii despletisem
a II-a (tu) despletești (să) despletești despleteai despletiși despletiseși
a III-a (el, ea) despletește (să) despletească despletea despleti despletise
plural I (noi) despletim (să) despletim despleteam despletirăm despletiserăm, despletisem*
a II-a (voi) despletiți (să) despletiți despleteați despletirăți despletiserăți, despletiseți*
a III-a (ei, ele) despletesc (să) despletească despleteau despleti despletiseră
Intrare: despletit
despletit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despletit despletitul despleti despletita
plural despletiți despletiții despletite despletitele
genitiv-dativ singular despletit despletitului despletite despletitei
plural despletiți despletiților despletite despletitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)