2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

desfigurare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) def~ / Pl: ~rări / E: desfigura] 1 Urâțire, deformare a feței sau înfățișării cuiva prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc. Si: desfigurat1 (1). 2 Schimbare radicală a formei sau aspectului inițial al lucrurilor Si: desfigurat1 (2). 3 Denaturare a limbii sau limbajului Si: desfigurat1 (3). 4 (Înv) Ștergere (din registru) a unor notițe sau însemnări nefolositoare Si: desfigurat1 (4).

DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura.

DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura.

DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urîțire, pocire. Știu că pentru delictul sau crima de barbarie nu există articol în codul penal [burghez]. Dar pentru desfigurare de persoane există. BOGZA, A. Î. 364.

desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri

DESFIGURÁRE s. deformare, deformație, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strâmbare, urâțire. (~ a feței unei ființe.)

DESFIGURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) desfigura și rezultatul ei; sluțire. [< desfigura].

desfigurá [At: PLEȘOIANU, I, III, 116/24 / V: (înv) def~ / Pzi: ~réz / E: fr défigurer] 1-2 vtr (D. fața, forma sau înfățișarea cuiva) (A face să devină sau) a deveni de nerecunoscut, urâtă, deformată (prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc.) Si: a poci, a schimonosi, a sluți. 3-4 vtr (D. forma, aspectul inițial al lucrurilor) A (se) face de nerecunoscut Si: a (se) poci, a (se) urâți. 5-6 vtr (D. limbă și limbaj) A (se) denatura. 7 vt (C.i. notițe, însemnări) A șterge din registru.

DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.

DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.

DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A strica fața, figura, forma, înfățișarea firească, urîțind-o; a poci, a sluți. Dacă mă lovea, nu știu ce s-ar fi putut întîmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. Sultana și Domnica se repezeau la ea, s-o desfigureze cu unghiile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38.

desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză

DESFIGURÁ vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, a (se) urâți, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ în urma accidentului.)

DESFIGURÁ vb. I. tr. A poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). [Cf. fr. défigurer].

DESFIGURÁ vb. tr. a poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). (după fr. défigurer)

A DESFIGURÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a poci. 2) (realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /<fr. défigurer

desfigurà v. 1. a strica figura, forma; 2. fig. a altera: a desfigura limba; 3. a se face urît.

*desfiguréz v. tr. (fr. défigurer). Deformez, stric figura, urîțesc. Fig. Alterez, falsific: a desfigura istoria.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări

DESFIGURARE s. deformare, deformație, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei ființe.)

desfigurá vb., ind. prez. 1 sg. desfiguréz, 3 sg. și pl. desfigureáză

arată toate definițiile

Intrare: desfigura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfigura
  • desfigurare
  • desfigurat
  • desfiguratu‑
  • desfigurând
  • desfigurându‑
singular plural
  • desfigurea
  • desfigurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfigurez
(să)
  • desfigurez
  • desfiguram
  • desfigurai
  • desfigurasem
a II-a (tu)
  • desfigurezi
(să)
  • desfigurezi
  • desfigurai
  • desfigurași
  • desfiguraseși
a III-a (el, ea)
  • desfigurea
(să)
  • desfigureze
  • desfigura
  • desfigură
  • desfigurase
plural I (noi)
  • desfigurăm
(să)
  • desfigurăm
  • desfiguram
  • desfigurarăm
  • desfiguraserăm
  • desfigurasem
a II-a (voi)
  • desfigurați
(să)
  • desfigurați
  • desfigurați
  • desfigurarăți
  • desfiguraserăți
  • desfiguraseți
a III-a (ei, ele)
  • desfigurea
(să)
  • desfigureze
  • desfigurau
  • desfigura
  • desfiguraseră
Intrare: desfigurare
desfigurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfigurare
  • desfigurarea
plural
  • desfigurări
  • desfigurările
genitiv-dativ singular
  • desfigurări
  • desfigurării
plural
  • desfigurări
  • desfigurărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)