8 definiții pentru descurcăreț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț.

DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț.

descurcăréț, ~eáță smf, a [At: C. PETRESCU, R. Dr. 97 / Pl: ~i, ~e / E: descurca + -ăreț] 1-2 (Persoană) care știe să se descurce (12) Si: (nob) descurcător (1-2).

DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -e, adj. Care știe să se descurce, să iasă dintr-o încurcătură. Administratorul foarte descurcăreț și plin de viitor. C. PETRESCU, R. DR. 97.

DESCURCĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care se descurcă ușor; în stare să iasă din orice încurcătură; abil. /a descurca + suf. ~ăreț


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe

descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. sg. descurcăreáță, pl. descurcăréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESCURCĂRÉȚ adj. 1. abil. (Un om foarte ~.) 2. v. întreprinzător.

DESCURCĂREȚ adj. 1. abil. (Un om foarte ~.) 2. întreprinzător, (fig.) dezghețat. (O fire ~.)

Intrare: descurcăreț
descurcăreț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descurcăreț
  • descurcărețul
  • descurcărețu‑
  • descurcăreață
  • descurcăreața
plural
  • descurcăreți
  • descurcăreții
  • descurcărețe
  • descurcărețele
genitiv-dativ singular
  • descurcăreț
  • descurcărețului
  • descurcărețe
  • descurcăreței
plural
  • descurcăreți
  • descurcăreților
  • descurcărețe
  • descurcărețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

descurcăreț

etimologie:

  • Descurca + sufix -ăreț.
    surse: DEX '98 DEX '09