desconsidera desconsiderare desconsiderat desconsiderație desconsiderațiune

desconsiderare

etimologie:

  • (1.) vezi desconsidera.
    surse: DEX '09 DN

desconsiderat

etimologie:

  • (1.) vezi desconsidera.
    surse: DEX '09

desconsiderație

etimologie:

  • (1.) după limba franceză déconsidération.
    surse: DEX '09 DN

desconsidera

etimologie:

  • (1.) (provine) din des- + considera.
    surse: DEX '09 DN
    • după limba franceză déconsidérer.
      surse: DEX '09 DN

4 definiții

desconsiderà v. 1. a face să piarză considerațiunea; 2. a-și atrage disprețul.

desconsiderați(un)e f. pierderea stimei publice.

*desconsíder, a -á v. tr. (d. consider, după fr. déconsidérer). Nu consider, nu ĭaŭ în samă, nu daŭ atențiune: omu cult desconsideră opiniunea vulguluĭ. – Și dis-.

*desconsiderațiúne f. (d. consid., după fr. déconsidération). Lipsă de considerațiune, de stimă, de respect. Și dis- și -ațíe și -áre.

Intrare: desconsidera
desconsidera
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desconsidera desconsiderare desconsiderat desconsiderând singular plural
desconsideră desconsiderați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desconsider (să) desconsider desconsideram desconsiderai desconsiderasem
a II-a (tu) desconsideri (să) desconsideri desconsiderai desconsiderași desconsideraseși
a III-a (el, ea) desconsideră (să) desconsidere desconsidera desconsideră desconsiderase
plural I (noi) desconsiderăm (să) desconsiderăm desconsideram desconsiderarăm desconsideraserăm, desconsiderasem*
a II-a (voi) desconsiderați (să) desconsiderați desconsiderați desconsiderarăți desconsideraserăți, desconsideraseți*
a III-a (ei, ele) desconsideră (să) desconsidere desconsiderau desconsidera desconsideraseră
desconsiderare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desconsiderare desconsiderarea
plural desconsiderări desconsiderările
genitiv-dativ singular desconsiderări desconsiderării
plural desconsiderări desconsiderărilor
vocativ singular
plural
desconsiderat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desconsiderat desconsideratul desconsidera desconsiderata
plural desconsiderați desconsiderații desconsiderate desconsideratele
genitiv-dativ singular desconsiderat desconsideratului desconsiderate desconsideratei
plural desconsiderați desconsideraților desconsiderate desconsideratelor
vocativ singular
plural
desconsiderație
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desconsiderație desconsiderația
plural desconsiderații desconsiderațiile
genitiv-dativ singular desconsiderații desconsiderației
plural desconsiderații desconsiderațiilor
vocativ singular
plural
desconsiderațiune
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desconsiderațiune desconsiderațiunea
plural desconsiderațiuni desconsiderațiunile
genitiv-dativ singular desconsiderațiuni desconsiderațiunii
plural desconsiderațiuni desconsiderațiunilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

35 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer).

DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Des1- + considera (după fr. déconsidérer).

DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerație, stimă, atenție; a nu băga în seamă, a disprețui.

desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă

desconsiderá vb., ind. prez. 1 sg. desconsíder, 3 sg. și pl. desconsíderă; ger. desconsiderând

DESCONSIDERÁ vb. v. disprețui.

DESCONSIDERÁ vb. I. tr. A disprețui (pe cineva). [P.i. desconsíder. / < des- + considera, după fr. déconsidérer].

DESCONSIDERÁ vb. tr. a disprețui (pe cineva). (după fr. déconsidérer)

A DESCONSIDERÁ desconsíder tranz. (persoane) A trata cu desconsiderație; a supune unei atitudini lipsite de considerație; a ignora; a disprețui. /des- + a considera

DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération.

DESCONSIDERAȚIÚNE s. f. v. desconsiderație.

DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération.

DESCONSIDERAȚIÚNE s. f. v. desconsiderație.

DESCONSIDERÁRE s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de interes, nebăgare în seamă, dispreț. O privesc cu o prefăcută desconsiderare. CAMIL PETRESCU, U. N. 84.

DESCONSIDERÁȚIE s. f. Desconsiderare.

desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri

desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)

desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderării; pl. desconsiderări

desconsideráție s. f. (sil. -ți-e), art. desconsideráția (sil. -ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (sil. -ți-i-)

DESCONSIDERÁRE s. 1. v. disprețuire. 2. v. dispreț.

DESCONSIDERÁT adj. disprețuit. (O persoană ~.)

DESCONSIDERÁȚIE s. v. dispreț.

DESCONSIDERÁRE s.f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă; desconsiderație. [< desconsidera].

DESCONSIDERÁȚIE s.f. Desconsiderare. [Gen. -iei, var. desconsiderațiune s.f. / cf. fr. déconsideration].

DESCONSIDERAȚIÚNE s.f. v. desconsiderație.

DESCONSIDERÁȚIE s. f. desconsiderare. (după fr. déconsidération)

DESCONSIDERÁȚIE f. Lipsă de considerație. [Art. desconsiderația; G.-D. desconsiderației; Sil. -ți-e] /<fr. déconsidération


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESCONSIDERÁ vb. a disprețui, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~ atît?)

DESCONSIDERÁRE s. 1. disprețuire, nesocotire. (~ colegilor.) 2. desconsiderație, dispreț, (înv.) defăimáre. (Ce înseamnă această ~ a lor?)

DESCONSIDERÁT adj. disprețuit. (O persoană ~.)

DESCONSIDERÁȚIE s. desconsiderare, dispreț, (înv.) defăimáre. (Avea o atitudine de ~.)