2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

descompletát1 sns [At: MDA ms / E: descompleta] Descompletare.

descompletát2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~áți, ~e / E: descompleta] Din care s-a luat ceva, lăsându-l incomplet.

DESCOMPLETÁT adj. desperecheat, disparat, stingher. (Un pantof ~.)

descompletá [At: DEX / V: ~ectá / Pzi: ~téz / E: des- + completa cf fr décompléter] 1 vt A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. 2 vr A nu fi complet.

DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter).

DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Des1- + completa (după fr. décompléter).

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-o totalitate lăsînd-o incompletă.

descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză

descompletá vb., ind. prez. 1 sg. descompletéz, 3 sg. și pl. descompleteáză

DESCOMPLETÁ vb. a (se) desperechea.

A descompleta ≠ a completa

DESCOMPLECTÁ vb. I. v. descompleta.

DESCOMPLETÁ vb. I. tr. A lua ceva dintr-un întreg făcându-l incomplet. [Var. descomplecta vb. I. / după fr. décompléter].

DESCOMPLETÁ vb. tr. a lua ceva dintr-un întreg, făcându-l incomplet. (după fr. décompléter)

A SE DESCOMPLETÁ mă ~éz intranz. A deveni incomplet. /des- + a completa

A DESCOMPLETÁ ~éz tranz. A face să se descompleteze. /des- + a completa

*descompletéz v. tr. (d. completez). Stric ceĭa ce era complet: în această scoală s’a descompletat număru profesorilor. – Și dis-.

Intrare: descompleta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descompleta descompletare descompletat descompletând singular plural
descompletea descompletați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descompletez (să) descompletez descompletam descompletai descompletasem
a II-a (tu) descompletezi (să) descompletezi descompletai descompletași descompletaseși
a III-a (el, ea) descompletea (să) descompleteze descompleta descompletă descompletase
plural I (noi) descompletăm (să) descompletăm descompletam descompletarăm descompletaserăm, descompletasem*
a II-a (voi) descompletați (să) descompletați descompletați descompletarăți descompletaserăți, descompletaseți*
a III-a (ei, ele) descompletea (să) descompleteze descompletau descompleta descompletaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descomplecta descomplectare descomplectat descomplectând singular plural
descomplectea descomplectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descomplectez (să) descomplectez descomplectam descomplectai descomplectasem
a II-a (tu) descomplectezi (să) descomplectezi descomplectai descomplectași descomplectaseși
a III-a (el, ea) descomplectea (să) descomplecteze descomplecta descomplectă descomplectase
plural I (noi) descomplectăm (să) descomplectăm descomplectam descomplectarăm descomplectaserăm, descomplectasem*
a II-a (voi) descomplectați (să) descomplectați descomplectați descomplectarăți descomplectaserăți, descomplectaseți*
a III-a (ei, ele) descomplectea (să) descomplecteze descomplectau descomplecta descomplectaseră
Intrare: descompletat
descompletat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descompletat descompletatul descompleta descompletata
plural descompletați descompletații descompletate descompletatele
genitiv-dativ singular descompletat descompletatului descompletate descompletatei
plural descompletați descompletaților descompletate descompletatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)