DESCENDENȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance.

descendent, ~ă [At: MARIN, F. 156 / V: (înv) ~dant, ~dinte sm, descindinte sm, desten~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr descendant, lat descendens, -ntis] 1 a Care coboară Si: coborâtor, (liv) descensiv. 2 smf Urmaș.

descendență sf [At: CONV. LIT. I, 140 / V: (înv) ~din~ / Pl: (rar) ~țe / E: fr descendance] 1 Înrudire în linie coborâtoare Si: filiație. 2 (D. opera scriitorilor; asr) Posteritate.

descendință sf vz descendență

descindință sf vz descendență

DESCENDENȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance.

DESCENDENT², -Ă, descendenți, -te, s. m. și f. Cel care se trage din..., coborîtor din...; urmaș. [La unele insecte] asistăm la cele mai minuțioase precauțiuni... pentru ca părinții să asigure descendenților un adăpost higienic. C. PETRESCU, Î. I 14.

DESCENDENT¹, -Ă, descendenți, -te, adj. (În opoziție cu ascendent) Care coboară, coborîtor. ◊ (Muz.) Gamă descendentă = gamă coborîtoare.

DESCENDENȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie coborîtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Urmași, posteritate.

DESCENDENT, -Ă adj. Care coboară, coborîtor; descensiv. // s.m. și f. Urmaș. [Cf. fr. descendant, lat. descendens].

DESCENDENȚĂ s.f. 1. Înrudire în linie coborîtoare; filiație. 2. Totalitatea urmașilor; urmași; posteritate. [< fr. descendance].

DESCENDENT, -Ă I. adj. care coboară; descensiv. ♦ nod ~ = unul dintre cele două puncte în care planul orbitei unei planete taie planul eclipticii. II. s. m. f. urmaș. III. s. n. (astrol.) semn zodiacal reprezentând punctul opus ascendentului (III, 2). (< fr. descendant, lat. descendens)

DESCENDENȚĂ s. f. 1. înrudire în linie coborâtoare; filiație. 2. totalitatea urmașilor; posteritate. (< fr. descendance)

DESCENDENT¹ ~tă (~ți, ~te) Care coboară; în coborâre; coborâtor. Accent ~. /<fr. descendant, lat. descendens, ~ntis

DESCENDENT² ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care descinde (dintr-un anumit neam sau dintr-o anumită familie); rudă în linie directă; coborâtor; urmaș. /<fr. descendant, lat. descendens, ~ntis

DESCENDENȚĂ ~e f. 1) Legătură de rudenie în linie dreaptă între generații; filiație. 2) Totalitate de descendenți; ansamblu de urmași; posteritate. [G.-D. descendenței] /<fr. descendance

descendent a. care descinde. ║ m. cel ce se trage din: descendenții Romanilor.

descendență f. descendenții, posteritatea.

*descendént, -ă adj. (lat. descéndens -éntis). Care descinde, scoborîtor: mers descendent. Linie descendentă (în rudenie), posteritate, urmașiĭ cuĭva. Subst. Urmaș, care-șĭ trage originea din cineva: Româniĭ îs descendențĭ aĭ Romanilor.

*descendénță f., pl. e (d. descendent; fr. descendance). Scoborîre. Derivarea neamuluĭ. Posteritate, urmașĭ.

descendent adj. m., s. m., pl. descendenți; adj. f., s. f. descendentă, pl. descendente

descendență s. f., g.-d. art. descendenței; (rar) pl. descendențe

descendent adj. m., s. m., pl. descendenți; adj. f., s. f. descendentă, pl. descendente

descendență s. f., g.-d. art. descendenței; pl. descendențe

descendent adj. m., s. m., pl. descendenți; f. sg. descendentă, pl. descendente

descendență s. f., g.-d. art. descendenței; pl. descendențe

DESCENDENT, -Ă adj. (cf. fr. descendant, lat. descendens): în sintagmele diftong descendent și intonație descendentă (v.).

DESCENDENT s., adj. 1. s. v. urmaș. 2. s. pl. v. posteritate. 3. adj. v. coborâtor.

DESCENDENȚĂ s. filiație, linie, succesiune. (Urmaș în ~ bărbătească.)

DESCENDENT s., adj. 1. s. coborîtor, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. s. pl. posteritate, urmași (pl.), (înv.) mărădic. 3. adj. (FON.) coborîtor, scoborîtor. (Diftong ~.)

DESCENDENȚĂ s. filiație, linie, succesiune. (În ~ bărbătească.)

Descendent ≠ ascendent

Descendență ≠ ascendență