2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

descălecare sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~cări / E: descăleca] 1 Coborâre de pe cal Si: descălecat1 (1), descălecătoare (1). 2 Așezare într-un loc Si: descălecat1 (2), descălecătoare (2). 3 (Înv) Întemeiere a unei țări Si: descălecat1 (3), descălecătoare (3).

DESCĂLECÁRE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca și rezultatul ei; coborâre de pe cal. ♦ (Termen folosit mai ales de cronicari) Așezare, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară; descălecat, descălecătoare. [Var.: descălicáre s. f.] – V. descăleca.

DESCĂLECÁRE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca și rezultatul ei; coborâre de pe cal. ♦ (Termen folosit mai ales de cronicari) Așezare, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară; descălecat, descălecătoare. [Var.: descălicáre s. f.] – V. descăleca.

DESCĂLECÁRE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca. 1. Coborîre de pe cal. 2. (Termen folosit de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Romînești; azi arhaizant) Așezare, stabilire, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară nouă. Nu se împlinise jumătate de veac de la descălecarea lui Dragoș, cînd Alexandru I dă legi poporului său. NEGRUZZI, S. I 271. – Variantă: descălicáre s. f.

descăleca vi [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lica / Pzi: ~calec / E: des- + [în]căleca] 1 A se da jos de pe cal. 2 A se așeza într-un loc. 3 (Înv) A întemeia o țară.

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare.

DESCĂLICÁ vb. I v. descăleca.

DESCĂLICÁ vb. I v. descăleca.

DESCĂLICÁ vb. I v. descăleca.

DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare.

DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare.

DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare.

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare.

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A se da jos, a coborî de pe cal. Au descălecat ș-au lăsat caii unul lîngă altul, fără să-i lege, fără să le deie grăunțe. SADOVEANU, B. 162. Apare un ofițer descălecat, plin de praf. CAMIL PETRESCU, T. II 424. Aci îi venea să descalece, ca să adune cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Determinat, pleonastic, prin «de pe cal») Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. ◊ Tranz. (Popular, cu complementul «calul»; atestat în forma descălica) Cal descălica, Căpăstru-i scotea. TEODORESCU, P. P. 418. ♦ Tranz. (Rar) A da jos de pe cal. Nu-și putea alunga amintirea... soldaților de plumb din copilărie, jucăriile de acum șaizeci de ani, cînd îi descăleca din șa. C. PETRESCU, R. DR. 209. 2. (Termen folosit de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Romînești; azi arhaizant) A se așeza statornic într-un loc, întemeind o țară (nouă). Dragoș-vodă a descălecat în Moldova.Oierii aceștia care au descălecat dincoace de munte, ca mulți alții în curgerea vremii, au întemeiat sate. SADOVEANU, E. 92. – Variantă: descălicá vb. I.

A DESCĂLECÁ descálec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv într-un loc, punând începuturile unei țări. 3) înv. A se opri pentru odihnă în cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare

descălecà v. 1. a se da jos de pe cal; 2. od. a coloniza o țară, a întemeia o provincie. [Sensul 2 e de origină istorică: primii întemeietori ai Țărilor române au sosit dea-călarele din Ardeal și s’au oprit aci pentru a descăleca].

descalíc, a -călicá (est) și álec, a -ălecá (vest) v. intr. (d. in-calic). Mă daŭ jos de pe cal orĭ de pe un lucru pe care ședeam călare: a descălica de pe cal, de pe zid. Fig. Mă opresc ca să așez colóniĭ într’o țară. V. tr. Fac să (orĭ poruncesc să) se dea jos de pe cal. Fig. Colonizez: a descălica o țară.

descălicáre f. Acțiunea de a descălica. Timpu cînd s’a descălicat. Fig. Așezarea unor emigranțĭ undeva (maĭ ales vorbind de Radu Negru și Dragoș).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri

descălecáre s. f., g.-d. art. descălecării; pl. descălecări

descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă

descălecá vb., ind. prez. 1 sg. descálec, 3 sg. și pl. descálecă; ger. descălecând

descăleca (ind. prez. 1 sg. descalec)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESCĂLECÁRE s. (IST.) (înv.) așezământ. (~ Țării Moldovei.)

arată toate definițiile

Intrare: descălecare
descălecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descălecare
  • descălecarea
plural
  • descălecări
  • descălecările
genitiv-dativ singular
  • descălecări
  • descălecării
plural
  • descălecări
  • descălecărilor
vocativ singular
plural
descălicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descălicare
  • descălicarea
plural
  • descălicări
  • descălicările
genitiv-dativ singular
  • descălicări
  • descălicării
plural
  • descălicări
  • descălicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: descăleca
verb (V73)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descăleca
  • descălecare
  • descălecat
  • descălecatu‑
  • descălecând
  • descălecându‑
singular plural
  • descalecă
  • descălecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descalec
(să)
  • descalec
  • descălecam
  • descălecai
  • descălecasem
a II-a (tu)
  • descaleci
(să)
  • descaleci
  • descălecai
  • descălecași
  • descălecaseși
a III-a (el, ea)
  • descalecă
(să)
  • descalece
  • descăleca
  • descălecă
  • descălecase
plural I (noi)
  • descălecăm
(să)
  • descalecăm
  • descălecam
  • descălecarăm
  • descălecaserăm
  • descălecasem
a II-a (voi)
  • descălecați
(să)
  • descalecați
  • descălecați
  • descălecarăți
  • descălecaserăți
  • descălecaseți
a III-a (ei, ele)
  • descalecă
(să)
  • descalece
  • descălecau
  • descăleca
  • descălecaseră
verb (V73)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descălica
  • descălicare
  • descălicat
  • descălicatu‑
  • descălicând
  • descălicându‑
singular plural
  • descalică
  • descălicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descalic
(să)
  • descalic
  • descălicam
  • descălicai
  • descălicasem
a II-a (tu)
  • descalici
(să)
  • descalici
  • descălicai
  • descălicași
  • descălicaseși
a III-a (el, ea)
  • descalică
(să)
  • descalice
  • descălica
  • descălică
  • descălicase
plural I (noi)
  • descălicăm
(să)
  • descalicăm
  • descălicam
  • descălicarăm
  • descălicaserăm
  • descălicasem
a II-a (voi)
  • descălicați
(să)
  • descalicați
  • descălicați
  • descălicarăți
  • descălicaserăți
  • descălicaseți
a III-a (ei, ele)
  • descalică
(să)
  • descalice
  • descălicau
  • descălica
  • descălicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)