14 definiții pentru descântec

descấntec sn [At: POP. 200/18 / V: (reg) ~tică sf, ~tic, dis~ / Pl: ~ece, (reg) ~uri, ~eci / E: descânta] 1 Formulă magică în versuri însoțită de gesturi rituale folosită de cei care descântă (1). Si: (îvp) descântătură (1), (pop) potcă1. 2 Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, care conține formule considerate magice și vindecătoare. 3 (Trs; Ban) Strigătură în timpul unui dans popular. 4 (Fam) Încercare de a convinge (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau lingușitoare. 5 (Fig) Mustrare a cuiva.

DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta.

DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – Des1- + cântec.

descấntec s. n., pl. descấntece

descântec s. n., pl. descântece

DESCÂNTEC ~ce n. 1) v. A DESCÂNTA. 2) Text magic (de obicei în versuri) care, fiind rostit (și însoțit de anumite gesturi), se crede că lecuiește de o anumită boală sau dezleagă un farmec. /des- + cântec

descântec n. cântec de leac, formulă magică în contra duhurilor rele (cari ar fi pricina boalelor): descântec de albeață, de deochiu.

DESCÎ́NTEC, descîntece, s. n. (În practicile magice) Faptul de a descînta; (mai ales) formulă magică (de obicei în versuri) rostită și însoțită de gesturi de cei care descîntă; vrajă. Peste cămările boierului era chelăreasă Safta țiganca, o șerpoaică meșteră în descîntece și în farmece. GALACTION, O. I 68. Tot îmbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. ◊ Fig. Din fuior de argint torceam și eram să-ți țes o haină urzită în descîntece, bătută-n fericire. EMINESCU, N. 9.

descî́ntec n., pl. e (d. cîntec). Cuvinte așezate în poezie saŭ în proză pe care femeile din popor, însoțindu-le une-orĭ și de niște practice superstițioase (ca stînsu cărbunilor), pe pronunță la capu bolnavuluĭ ca să-l vindece. Poporu maĭ crede că descîntecu, ca să aĭbă putere, trebuĭe să fie furat (să tragĭ cu urechea cînd descîntă altu), nu să ți-l spuĭe orĭ să ți-l scrie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

descấntec, descântece, s.n. – (mag.) Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă (> încântec): „La 1650, 18 iulie, o femeie [din Baia Mare] care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu, 1936: 25). – Din des- + cântec (< lat. canticum) (Scriban, DEX); din descânta (MDA).

descấntec, -e, s.n. – (mag.) Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă (> încântec): „La 1650, 18 iulie, o femeie (din Baia Mare) care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu 1936: 25). – Des + cântec (< lat. cano, canto „a cânta„).

DESCÎ́NTEC s. farmec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătúră, fapt, făcătúră, făcút, fermecătoríe, fermecătúră, legămî́nt, legătúră, meșteșúg, solomoníe, (înv. și reg.) măiestríe, (reg.) băbăríe, boboánă, bolmoájă, boscoánă, bosconitúră, farmazoníe, năprătitúră, rî́vnă, rîvnitúră, solomonăríe.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

descântec, descântece s. n. (er.) act sexual.

Intrare: descântec
descântec substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descântec descântecul
plural descântece descântecele
genitiv-dativ singular descântec descântecului
plural descântece descântecelor
vocativ singular
plural