15 definiții pentru descântec


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta.

descấntec sn [At: POP. 200/18 / V: (reg) ~tică sf, ~tic, dis~ / Pl: ~ece, (reg) ~uri, ~eci / E: descânta] 1 Formulă magică în versuri însoțită de gesturi rituale folosită de cei care descântă (1). Si: (îvp) descântătură (1), (pop) potcă1. 2 Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, care conține formule considerate magice și vindecătoare. 3 (Trs; Ban) Strigătură în timpul unui dans popular. 4 (Fam) Încercare de a convinge (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau lingușitoare. 5 (Fig) Mustrare a cuiva.

DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – Des1- + cântec.

DESCÂNTEC ~ce n. 1) v. A DESCÂNTA. 2) Text magic (de obicei în versuri) care, fiind rostit (și însoțit de anumite gesturi), se crede că lecuiește de o anumită boală sau dezleagă un farmec. /des- + cântec

descântec n. cântec de leac, formulă magică în contra duhurilor rele (cari ar fi pricina boalelor): descântec de albeață, de deochiu.

DESCÎ́NTEC, descîntece, s. n. (În practicile magice) Faptul de a descînta; (mai ales) formulă magică (de obicei în versuri) rostită și însoțită de gesturi de cei care descîntă; vrajă. Peste cămările boierului era chelăreasă Safta țiganca, o șerpoaică meșteră în descîntece și în farmece. GALACTION, O. I 68. Tot îmbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. ◊ Fig. Din fuior de argint torceam și eram să-ți țes o haină urzită în descîntece, bătută-n fericire. EMINESCU, N. 9.

descî́ntec n., pl. e (d. cîntec). Cuvinte așezate în poezie saŭ în proză pe care femeile din popor, însoțindu-le une-orĭ și de niște practice superstițioase (ca stînsu cărbunilor), pe pronunță la capu bolnavuluĭ ca să-l vindece. Poporu maĭ crede că descîntecu, ca să aĭbă putere, trebuĭe să fie furat (să tragĭ cu urechea cînd descîntă altu), nu să ți-l spuĭe orĭ să ți-l scrie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

descấntec s. n., pl. descấntece

descântec s. n., pl. descântece


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESCÎNTEC s. farmec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

descấntec, descântece, s.n. – (mag.) Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă (> încântec): „La 1650, 18 iulie, o femeie [din Baia Mare] care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu, 1936: 25). – Din des- + cântec (< lat. canticum) (Scriban, DEX); din descânta (MDA).

descấntec, -e, s.n. – (mag.) Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă (> încântec): „La 1650, 18 iulie, o femeie (din Baia Mare) care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu 1936: 25). – Des + cântec (< lat. cano, canto „a cânta”).

DESCÎNTEC (din descînt după modelul lui cîntec) Creație populară în versuri, formulă magică, împotriva duhurilor rele, pricină a bolilor, auxiliar al medicinei primitive, dezvoltată pe un fond de credințe naive. Sinonime cu vrajă, farmec, desfacere, sorgintea descîntecelor stă în vechea credință a popoarelor – astăzi dispărută – despre puterea vorbei noastre asupra elementelor naturii, care a dus la apariția acelor incantații, exorcisme, apărute la toate popoarele. Multe din ele au origine apocrifă, altele sînt simple incantații. Versificația lor e de cele mai multe ori aritmică, cu versuri inegale ca măsură și asonanțe. Frecvente sînt îndeosebi descîntecele de boală și de dragoste. Spre deosebire de alte creații populare bogate în variante (ex. doinele), descîntecele sînt reduse la număr și nu au o prea mare circulație, apanaj al cîtorva inițiați care nu le transmit cu ușurință altora; de aci caracterul lor mai conservator, în comparație cu alte specii. Ex. Descîntec de brîncă: Leliță pestriță de printre garduri cine ți-a dus vestea să-ți beie apa iar pe gîndacul să-l iee dracul și umflăturii să-i fie leacul. (Din Folclorul românesc, de GH. VRABIE)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

descântec, descântece s. n. (er.) act sexual.

Intrare: descântec
descântec substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descântec
  • descântecul
  • descântecu‑
plural
  • descântece
  • descântecele
genitiv-dativ singular
  • descântec
  • descântecului
plural
  • descântece
  • descântecelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

descântec

  • 1. Faptul de a descânta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: descântătură vrajă attach_file 3 exemple
      exemple
      • Peste cămările boierului era chelăreasă Safta țiganca, o șerpoaică meșteră în descîntece și în farmece. GALACTION, O. I 68.
        surse: DLRLC
      • Tot îmbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111.
        surse: DLRLC
      • figurat Din fuior de argint torceam și eram să-ți țes o haină urzită în descîntece, bătută-n fericire. EMINESCU, N. 9.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • de la descânta
    surse: DEX '09