descîntec n., pl. e (d. cîntec). Cuvinte așezate în poezie saŭ în proză pe care femeile din popor, însoțindu-le une-orĭ și de niște practice superstițioase (ca stînsu cărbunilor), pe pronunță la capu bolnavuluĭ ca să-l vindece. Poporu maĭ crede că descîntecu, ca să aĭbă putere, trebuĭe să fie furat (să tragĭ cu urechea cînd descîntă altu), nu să ți-l spuĭe orĭ să ți-l scrie.