2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desăvârșíre sf [At: (a. 1775) GCR. II, 108/35 / Pl: ~ri / E: desăvârși] 1 Ducere Ia bun sfârșit Si: îndeplinire, terminare. 2 (Îlav) Cu ~ Cu totul Si: deplin. 3 (Îlav) În ~ De la început până la sfârșit. 4 Perfecțiune.

DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși.

DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși.

desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri

desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri

DESĂVÂRȘÍRE s. 1. v. perfecționare. 2. deplinătate, plenitudine, plinătate, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.) 3. v. perfecțiune. 4. v. sublim. 5. perfecțiune, puritate. (~ liniilor ei.)

Desăvârșire ≠ nedesăvârșire

desăvârșire f. 1. lucrarea de a desăvârși; 2. rezultatul ei, perfecțiune: ale trupului desăvârșiri OD.

desăvârșí [At: (a. 1779) URICARIUL III, 249 / Pzi: ~șésc / E: des- + săvârși] 1 vt A duce la îndeplinire (completând) ceva Si: a realiza, a săvârși, a termina. 2 vr A ajunge la o formă deplină, definitivă Si: a se împlini. 3-4 vtr A (se) perfecționa.

DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit.

DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De + săvârși.

DESĂVÎRȘÍ, desăvîrșesc, vb. IV. Tranz. 1. A perfecționa. Opera pe care o desăvîrșești de peste treizeci de ani... îți va hărăzi nemurirea. M. I. CARAGIALE, C. 107. Ar trebui să vii la Iași ca să-ți desăvîrșești educația și să înveți cum să trăiești în lume. RUSSO, O. 134. ◊ Refl. Și s-o înveți [mecanica] la fabrica de ace, trecînd apoi la un atelier sau la o fabrică mare... unde ai fi putut să te desăvîrșești. PAS, Z. I 304. 2. A face ca o acțiune să capete formă definitivă, să ajungă la culmea dezvoltării; a dezvolta pe deplin, a împlini. Războiul balcanicmai ales cel dintîi – a desăvîrșit eliberarea țărilor balcanice de sub jugul turcesc. IST. R.P.R. 479. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire, a duce la bun sfîrșit; a realiza, a săvîrși, a termina. Nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie. MACEDONSKI, O. I 436.

DESĂVÎRȘÍRE, desăvîrșiri, s. f. Acțiunea de a se desăvîrși și rezultatul ei. 1. Ducere a unei acțiuni la îndeplinire, la forma ei definitivă; dezvoltare completă, realizare. Eliberarea țării noastre de către eroica Armată Sovietică a creat condițiile favorabile pentru ca proletariatul, condus de Partidul Comunist din Romînia, să înfăptuiască alianța de luptă a clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, trecînd la desăvîrșirea revoluției burghezo-democratice. REZ. HOT. I 87. ◊ Loc. adv. Cu desăvîrșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. Pustie cu desăvîrșire, grădina dezvelea spre seară... frumuseți nebănuite. M. I. CARAGIALE, C. 35. În cîțiva ani de zile m-am calicit cu desăvîrșire. CREANGĂ, A. 159. 2. Perfecționare; perfecțiune. O încercare veșnică spre desăvîrșire se accentuează. ANGHEL, PR. 185. Toți oamenii trebuiesc, prin legile ce își fac, prin învățătura ce primesc, prin orice lucrare ce au unii asupra altora, a-și înlesni desăvîrșirea lor. BĂLCESCU, O. I 350.

desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 desăvârșeáscă

desăvârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. desăvârșeáscă

DESĂVÂRȘÍ vb. 1. v. perfecționa. 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfârși, a termina. (A ~ opera începută de alții.)

A SE DESĂVÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai bun din punct de vedere calitativ; a se perfecționa. 2) (despre acțiuni) A căpăta formă definitivă. /de + a savârși

A DESĂVÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) A face să se desăvârșească; a perfecționa. 2)(acțiuni) A duce la bun sfârșit. /de + a savârși

desăvârșì v. a sfârși pe deplin, a perfecționa. [V. săvârșì].

desăvîrșésc v. tr. (de și săvîrșesc). Sfîrșesc de tot. Perfecționez.

Intrare: desăvârși
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desăvârși desăvârșire desăvârșit desăvârșind singular plural
desăvârșește desăvârșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desăvârșesc (să) desăvârșesc desăvârșeam desăvârșii desăvârșisem
a II-a (tu) desăvârșești (să) desăvârșești desăvârșeai desăvârșiși desăvârșiseși
a III-a (el, ea) desăvârșește (să) desăvârșească desăvârșea desăvârși desăvârșise
plural I (noi) desăvârșim (să) desăvârșim desăvârșeam desăvârșirăm desăvârșiserăm, desăvârșisem*
a II-a (voi) desăvârșiți (să) desăvârșiți desăvârșeați desăvârșirăți desăvârșiserăți, desăvârșiseți*
a III-a (ei, ele) desăvârșesc (să) desăvârșească desăvârșeau desăvârși desăvârșiseră
Intrare: desăvârșire
desăvârșire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desăvârșire desăvârșirea
plural desăvârșiri desăvârșirile
genitiv-dativ singular desăvârșiri desăvârșirii
plural desăvârșiri desăvârșirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)