2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

depríns1 sn [At: (a. 1685) GCR I, 276/30 / E: deprinde] (Înv) 1 Deprindere (1). Obișnuință. 3 Familiarizare. 4 (Înv) Instruire. 5 Dresare. 6-7 Deprindere (6-7).

depríns2, ~ă a [At: N. COSTIN, L. / Pl: ~nși, ~e / E: deprinde] 1 Experimentat. 2 Învățat. 3 Obișnuit.

DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.

DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.

DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. 1. (De obicei urmat de determinări exprimate printr-un verb la infinitiv sau la conjunctiv ori printr-un substantiv introdus prin prep. «cu» sau, mai rar, «la») Obișnuit, dedat, învățat. Nu ne predă învățătura în clase Un jalnic «pedagog de școală nouă», Deprins să dea săracului tot 6, Vlăstarului de bogătaș tot 9. CASSIAN, H. 76. Omul acesta deprins cu vîntul iute de la larg... avea groază de ferestrele deschise. M. I. CARAGIALE, C. 42. Erai deprins a trăi singur, dar acum are să-ți cadă greu. CREANGĂ, P. 161. Au zis, și-n nerăbdare-i pe lîngă el în grabă Adună-a lui armată deprinsă la omor. ALECSANDRI, P. III 198. ♦ (Despre animale) Dresat. [Pasărea] era deprinsă a grăi ca un om. SADOVEANU, D. P. 41. 2. Experimentat. Este un om nici prea tînăr, nici prea bătrîn; pare foarte ostenit, și un ochi deprins ar pricepe îndată că domnul acesta n-a dormit noaptea. CARAGIALE, O. II 212.

DEPRÍNS adj. 1. v. aclimatizat. 2. acomodat, dedat, familiarizat, obișnuit. (Un om ~ în noul mediu.) 3. v. experimentat.

deprins a. 1. exersat; 2. obișnuit: deprins cu lenea.

depríns, -ă adj. Exercitat, obișnuit: deprins la muncă, cu munca, deprins a răbda, să rabde.

deprínde [At: PSALT. 226/25 / V: (reg) dăp~, dip~ / Pzi: ~índ, (înv) ~ínz / E: lat depre(he)ndere] 1 vt A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. 2-3 vtr A (se) obișnui. 4 vr A se familiariza cu cineva. 5 vt (Înv) A instrui (pe cineva). 6 vt A dresa.

DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinsei, part. deprins] – Lat. depre(he)ndere.

DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinsei, part. deprins] – Lat. depre(he)ndere.

DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. A se obișnui, a se deda, a se învăța. La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. I 9. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Într-atît mă deprinsesem cu el că, o zi de se întîmpla să nu-l văd, îi simțeam lipsa. M. I. CARAGIALE, C. 35. Ion a fost doar militar, trăiește de atîta vreme în București, i s-a deprins urechea cu... saluturile sergenților și ale caporalilor din armată. SP. POPESCU, M. G. 50. S-a deprins Radu cu toate, pentru că era băiat bun. VLAHUȚĂ, O. A. 96. (Refl. reciproc) Încet, încet, se deprinseră unii cu alții. ISPIRESCU, L. 8. ◊ (Determinarea este o completivă cu verbul la conjunctiv) Duduca Florica se deprinsese să audă asemenea vorbe, așa că nu l-a băgat în seamă. GALAN, Z. R. 87. Am căutat să-mi întocmesc o viață cinstită, să mă deprind din nou să lucrez. ANGHEL-IOSIF, C. L. 85. Din copilărie, cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sînt cuprins. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Cu un complement indirect) De atîția ani de zile s-a deprins a cunoaște vaporul, după catarte și coș. DUNĂREANU, CH. 105. Socoți d-ta c-oi lăsa eu să strici bunătate de casă, unde m-am deprins a veni de douăzeci ș-atîți de ani. ALECSANDRI, T. I 359. ◊ (Rar, eliptic) Fata moșneagului se deprinsese așa de harnică, cît totdeauna gătea toate lucrurile. SBIERA, P. 212. ◊ Tranz. Îl deprinsese ca să n-o întrebe niciodată unde se duce și de unde vine. BART, E. 53. Tu cu școala ta l-ai deprins cu nărav. CREANGĂ, A. 13. Dan... zice maiestos:... Așa m-au deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie ! La trai fără mustrare și fără prihănie. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. Tranz. (Complementul indică lucrul învățat) A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu, prin învățătură sau practică organizată, sistematică. Dar tu, fetișcană de făurar... Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului. DEȘLIU, G. 53. Coconul împărătesc... deprinsese de la oștenii curții călăria și armele. SADOVEANU, D. P. 15. Deprinsese curînd mecanismul serviciului și era un bun funcționar. GALACTION, O. I 617. El deprindea într-o zi ce alții nu deprindea într-un an de zile. SBIERA, P. 248. ◊ Fig. Slove din carte n-am învățat a ceti, dar sufletul oamenilor l-am deprins. SADOVEANU, Z. C. 224. ◊ (Complementul indică persoana pe care cineva o instruiește) Ne-ai deprins o țîră cu cartea. CAMILAR, N. II 381. ♦ A dresa. Strămoșii noștri aveau obicei de a îmblînzi șoimii și a-i deprinde la vînat. ALECSANDRI, P. P. 60. – Forme gramaticale: perf. s. deprinsei, part. deprins.

deprínde (a ~) (de-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deprínd, 1 pl. depríndem, 2 pl. depríndeți, perf. s. 1 sg. deprinséi, 1 pl. deprínserăm; conj. prez. 3 depríndă; imper. 2 sg. deprínde; ger. deprinzấnd; part. depríns

deprínde vb. (sil. -prin-) → prinde

DEPRÍNDE vb. 1. v. aclimatiza. 2. v. dresa. 3. v. însuși. 4. a se împăca, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gândul că...)

A se deprinde ≠ a (se) debarasa, a (se) dezbăra, a (se) dezvăța, a se dezobișnui

A deprinde ≠ a debarasa, a dezbăra, a dezobișnui, a dezvăța

deprínde (deprínd, depríns), vb. – A deprinde, a familiariza, a obișnui. Lat. dĕprĕhĕndĕre (Pușcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164); cf. v. sp. (gal.) deprender și, cu alt suf., it. apprendere, fr. apprendre.Der. deprindere, s. f. (uzanță, obicei; practică); nedeprins, adj. (puțin familiarizat).

A DEPRÍNDE deprínd tranz. 1) A face să se deprindă. 2) (activități, procese etc.) A însuși treptat. /<lat. depre[he]ndere

A SE DEPRÍNDE mă deprínd intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A căpăta anumite deprinderi; a se obișnui. ~ cu lucrul nou. /<lat. depre[he]ndere

Intrare: deprinde
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deprinde deprindere deprins deprinzând singular plural
deprinde deprindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deprind, deprinz (să) deprind, deprinz deprindeam deprinsei deprinsesem
a II-a (tu) deprinzi (să) deprinzi deprindeai deprinseși deprinseseși
a III-a (el, ea) deprinde (să) deprindă, deprinză deprindea deprinse deprinsese
plural I (noi) deprindem (să) deprindem deprindeam deprinserăm deprinseserăm, deprinsesem*
a II-a (voi) deprindeți (să) deprindeți deprindeați deprinserăți deprinseserăți, deprinseseți*
a III-a (ei, ele) deprind (să) deprindă, deprinză deprindeau deprinseră deprinseseră
Intrare: deprins
deprins adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deprins deprinsul deprinsă deprinsa
plural deprinși deprinșii deprinse deprinsele
genitiv-dativ singular deprins deprinsului deprinse deprinsei
plural deprinși deprinșilor deprinse deprinselor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)