9 definiții pentru deplinătate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.

DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.

deplinătáte sfs [At: (a. 1828) URICARIUL III, 36 / E: deplin + -ătate] 1 Dezvoltare completă, integrală. 2 Desăvârșire.

DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin; desăvîrșire, perfecțiune, plenitudine. Cum să-ți explic?... Numai cine iubește drept și cinstit simte deplinătatea unei asemenea bucurii. D. ZAMFIRESCU, R. 132. După două săptămîni de grăunțe și de săceală, Pisicuța – așa o botezasem pe iapăreintrase în deplinătatea formelor alese. HOGAȘ, M. N. 10. Unitatea de caracter și punerea ei în evidență formează frumusețea și deplinătatea tipului lui Levante. MACEDONSKI, O. IV 73.

DEPLINĂTÁTE f. Caracter deplin; plenitudine; plinătate. /deplin + suf. ~ătate

*deplinătáte f. (d. deplin). Calitatea de a fi deplin, plenitudine, perfecțiune: a fi în deplinătatea sănătățiĭ, a ajunge la deplinătatea mințiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deplinătáte (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătắții

deplinătáte s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. deplinătății


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEPLINĂTÁTE s. 1. integritate, plenitudine. (În ~ facultăților mintale.) 2. v. desăvârșire.

DEPLINĂTATE s. 1. integritate, plenitudine. (În ~ facultăților mintale.) 2. desăvîrșire, plenitudine, plinătate, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.)

Intrare: deplinătate
  • silabație: de-pli- info
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deplinătate
  • deplinătatea
plural
genitiv-dativ singular
  • deplinătăți
  • deplinătății
plural
vocativ singular
plural

deplinătate

  • exemple
    • Cum să-ți explic?... Numai cine iubește drept și cinstit simte deplinătatea unei asemenea bucurii. D. ZAMFIRESCU, R. 132.
      surse: DLRLC
    • După două săptămîni de grăunțe și de săceală, Pisicuța – așa o botezasem pe iapă – reintrase în deplinătatea formelor alese. HOGAȘ, M. N. 10.
      surse: DLRLC
    • Unitatea de caracter și punerea ei în evidență formează frumusețea și deplinătatea tipului lui Levante. MACEDONSKI, O. IV 73.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Deplin + sufix -ătate.
    surse: DEX '98 DEX '09