DENUNȚARE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2).^[1] – V. denunța.

denunțare sf [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 332 / V: (înv) ~nciare, ~nțiare / Pl: ~țări / E: denunța] 1 Denunț (1-2). 2 Pâră. 3 Comunicare oficială prin care se anunță faptul că un contract (sau un act) nu mai este în vigoare. 4 Reziliere unilaterală a unui contract.

DENUNȚARE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin manifestarea de voință unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2).^[1] – V. denunța.

DENUNȚARE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța. 1. Denunț, delațiune. Pînă la denunțare, nu mai eram decît complicele asasinului. CAMIL PETRESCU, T. I 332. 2. Anunțare a încetării sau ruperii unui contract, unei convenții, unui pact etc. Plata drepturilor cuvenite angajatului se va face în ziua denunțării contractului de muncă. COD. M. 22.

DENUNȚARE s.f. Acțiunea de a denunța; denunț. [< denunța].

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.

denunciare sf vz denunțare

denunța vt [At: I. D. GHICA, ap. CADE / V: (înv) ~nția / Pzi: ~unț, (înv) ~țez / E: fr dénoncer, lat denuntio, -are] 1 A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni. 2 (Pex) A pârî. 3 A comunica faptul că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare. 4 A rezilia unilateral un contract.

denunția v vz denunța

denunțiare sf vz denunțare

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni, a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvîrșirea unei infracțiuni; a semnala o vinovăție, o abatere. Făceam scrisori, denunțam infamii, îmi îndeplineam conștiincios rolul impus de dînsa. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ Refl. Dacă nu te denunți singur, te denunț eu. DEMETRIUS, C. 68. ♦ A pîrî. Popescu ne denunță căpitanului... că susținem o absurditate. CAMIL PETRESCU, U. N. 328. 2. (Jur.) A comunica că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare, a rezilia unilateral un contract. În 1885 Romînia denunță convenția comercială cu Austro-Ungaria. IST. R.P.R. 415.

DENUNȚA vb. I. tr. 1. A semnala unei autorități comiterea unei infracțiuni; a pîrî. 2. A declara nul, nevalabil, expirat (un tratat, un act etc.). 3. A indica, a demonstra. [P.i. denunț. / < lat. denuntiare, cf. fr. dénoncer].

DENUNȚA vb. tr. 1. a face un denunț. ◊ (fam.) a pârî. 2. a declara nul, expirat (un tratat, un contract etc.). 3. a indica, a demonstra. (< lat. denuntiare, fr. dénoncer)

A DENUNȚA denunț tranz. 1) (persoane) A învinui printr-un denunț; a pârî; a declara. 2) (tratate, acte etc.) A declara în mod unilateral ca încetând de a fi în vigoare. /<fr. dénoncer, lat. denuntiare

denunțà v. 1. a declara, a face cunoscut: a denunța răsboiu; a denunța un tractat de comerț, a declara că încetează de a fi în vigoare; 2. a semnala autorității, justiției: a denunța pe un criminal.

*2) denúnț, a -á v. tr. (lat. de-nuntiare; fr. dénoncer; V. a-nunț). Declar, pîrăsc, anunț o faptă rea uneĭ autoritățĭ orĭ alt-cuĭva: a denunța un criminal. Denunț un tratat, o convențiune, declar că încetează de a maĭ fi în vigoare.

denunțare s. f., g.-d. art. denunțării; pl. denunțări

denunțare s. f., g.-d. art. denunțării; pl. denunțări

denunțare s. f., g.-d. art. denunțării; pl. denunțări

denunța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. denunț, 3 denunță; conj. prez. 1 sg. să denunț, 3 să denunțe

denunța (a ~) vb., ind. prez. 3 denunță

denunța vb., ind. prez.1 sg. denunț, 3 sg. și pl. denunță

DENUNȚARE s. v. denunț.

DENUNȚARE s. denunț, (livr.) delațiune, (pop.) pîră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresată justiției.)

DENUNȚA vb. 1. a pârî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.) 2. v. dezaproba.

DENUNȚA vb. a pîrî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (inv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

denunța (-ț, -at), vb. – 1. A aduce la cunoștință o infracțiune. – 2. A rezilia unilateral un contract. Fr. dénoncer. – Der. denunț, s. n., deverbal, prin analogie cu anunț; denunțător, s. m.

A DENUNȚA a bate din buze, a bate toaca / toba, a băga melodii, a băga pe țeavă, a bingăni, a boraxa, a borî, a cânta, a cânta în corul lui tanti Milica, a cânta la cobză, a ciripi, a cloncăni, a compune melodii mari, a le da coapte, a da în gât, a da jet / sifon, a da pe goarnă / pe gură, a da prin șperlă, a deschide pliscul, a desena, a duce dorința în sus, a se face broască la pământ, a-i face (cuiva) cântarea, a guița, a îmbârliga, a înfunda, a lătra, a măcăni, a mârâi, a peți, a prădui, a scuipa, a trâmbița, a trânti, a turna, a se ține de țambale, a umbla cu plosca / cu plugușorul / cu râșnița, a-și vărsa gușa / oala, a vinde, a vomita.