DENUNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv).

denunț sn [At: CAMILAR, N. I, 37 / V: (înv) ~nciu / Pl: ~uri / E: denunța drr] 1 Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană Si: denunțare (1), denunțat¹ (1). 2 (Înv) Comunicat dat unui guvern reacționar despre pregătirile tainice ale opoziției revoluționare sau ale detașamentelor de revoluționari.

DENUNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare. – Din denunța (derivat regresiv).

DENUNȚ, denunțuri, s. n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare, delațiune. Agia a aflat totul... A fost un denunț sau așa ceva. CAMIL PETRESCU, O. II 135.

DENUNȚ s.n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare. V. delațiune. [< denunța].

DENUNȚ s. n. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracțiuni; denunțare, delațiune. (< denunța)

DENUNȚ ~uri n. Informare a unui organ sau a unei persoane în drept despre comiterea unei infracțiuni; pâră. /v. a denunța

*2) denúnț, a -á v. tr. (lat. de-nuntiare; fr. dénoncer; V. a-nunț). Declar, pîrăsc, anunț o faptă rea uneĭ autoritățĭ orĭ alt-cuĭva: a denunța un criminal. Denunț un tratat, o convențiune, declar că încetează de a maĭ fi în vigoare.

*1) denúnț n., pl. urĭ (d. a denunța, după anunț. V. enunț). Denunțare, veste care denunță. Hîrtie care conține o denunțare.

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.

denunciu sn vz denunț

denunța vt [At: I. D. GHICA, ap. CADE / V: (înv) ~nția / Pzi: ~unț, (înv) ~țez / E: fr dénoncer, lat denuntio, -are] 1 A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni. 2 (Pex) A pârî. 3 A comunica faptul că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare. 4 A rezilia unilateral un contract.

denunția v vz denunța

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni, a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvîrșirea unei infracțiuni; a semnala o vinovăție, o abatere. Făceam scrisori, denunțam infamii, îmi îndeplineam conștiincios rolul impus de dînsa. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ Refl. Dacă nu te denunți singur, te denunț eu. DEMETRIUS, C. 68. ♦ A pîrî. Popescu ne denunță căpitanului... că susținem o absurditate. CAMIL PETRESCU, U. N. 328. 2. (Jur.) A comunica că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare, a rezilia unilateral un contract. În 1885 Romînia denunță convenția comercială cu Austro-Ungaria. IST. R.P.R. 415.

DENUNȚA vb. I. tr. 1. A semnala unei autorități comiterea unei infracțiuni; a pîrî. 2. A declara nul, nevalabil, expirat (un tratat, un act etc.). 3. A indica, a demonstra. [P.i. denunț. / < lat. denuntiare, cf. fr. dénoncer].

DENUNȚA vb. tr. 1. a face un denunț. ◊ (fam.) a pârî. 2. a declara nul, expirat (un tratat, un contract etc.). 3. a indica, a demonstra. (< lat. denuntiare, fr. dénoncer)

A DENUNȚA denunț tranz. 1) (persoane) A învinui printr-un denunț; a pârî; a declara. 2) (tratate, acte etc.) A declara în mod unilateral ca încetând de a fi în vigoare. /<fr. dénoncer, lat. denuntiare

denunțà v. 1. a declara, a face cunoscut: a denunța răsboiu; a denunța un tractat de comerț, a declara că încetează de a fi în vigoare; 2. a semnala autorității, justiției: a denunța pe un criminal.

denunț s. n., pl. denunțuri

denunț s. n., pl. denunțuri

denunț s. n., pl. denunțuri

denunța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. denunț, 3 denunță; conj. prez. 1 sg. să denunț, 3 să denunțe

denunța (a ~) vb., ind. prez. 3 denunță

denunța vb., ind. prez.1 sg. denunț, 3 sg. și pl. denunță

DENUNȚ s. denunțare, (livr.) delațiune, (pop.) pâră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresat justiției.)

DENUNȚ s. denunțare, (livr.) delațiune, (pop.) pîră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresat justiției.)

DENUNȚA vb. 1. a pârî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.) 2. v. dezaproba.

DENUNȚA vb. a pîrî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (inv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

denunța (-ț, -at), vb. – 1. A aduce la cunoștință o infracțiune. – 2. A rezilia unilateral un contract. Fr. dénoncer. – Der. denunț, s. n., deverbal, prin analogie cu anunț; denunțător, s. m.

DENUNȚ bingăneală, bing-bang, borax, cântare, cântarea cântărilor, ciochie, ciripeală, cloncănit, melodie, păcură, pețitorie, scuipat, sifon, smoală, șopteală, trântă, trânteală.

A DENUNȚA a bate din buze, a bate toaca / toba, a băga melodii, a băga pe țeavă, a bingăni, a boraxa, a borî, a cânta, a cânta în corul lui tanti Milica, a cânta la cobză, a ciripi, a cloncăni, a compune melodii mari, a le da coapte, a da în gât, a da jet / sifon, a da pe goarnă / pe gură, a da prin șperlă, a deschide pliscul, a desena, a duce dorința în sus, a se face broască la pământ, a-i face (cuiva) cântarea, a guița, a îmbârliga, a înfunda, a lătra, a măcăni, a mârâi, a peți, a prădui, a scuipa, a trâmbița, a trânti, a turna, a se ține de țambale, a umbla cu plosca / cu plugușorul / cu râșnița, a-și vărsa gușa / oala, a vinde, a vomita.