DENOTA, pers. 3 denotă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.

DENOTAȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation.

denota vt [At: RUSSO, S. 191 / Pzi: per 3 ~otă / E: fr dénoter, lat denoto, -are] 1 A dovedi. 2 A indica. 3 A exprima un anumit sens.

denotație sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr dénotation] 1 (Log) Sferă. 2 (Lin) Semnificație.

DENOTAȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Sferă. 2. (Lingv.) Semnificație. – Din fr. dénotation.

DENOTA, pers. 3 denotă, vb. I. Tranz. A dovedi, a vădi, a indica. Opera ce ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare. CARAGIALE, O. III 236. De nu s-ar deosebi... sobrietatea de linii a artelor antice și oarecare imperfecțiuni de forme, care denotă o epocă de scădere, s-ar putea crede că acest episod a fost schițat de penelul energic al lui Rubens. ODOBESCU, S. III 124. Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observator al poporului. RUSSO, S. 191. – Prez. ind. și: (învechit) denotează (ODOBESCU, S. I 362).

DENOTA vb. I. tr. A vădi, a arăta; a marca, a indica. [P.i. 3,6 -tă. / < fr. dénoter, it., lat. denotare].

DENOTAȚIE s.f. 1. (Log.) Denumire a unui obiect care trimite la un concept; sferă. 2. (Lingv.) Faptul de a denumi, semnificație lexicală. [Cf. fr. dénotation, it. denotazione].

DENOTA vb. tr. a vădi, a arăta; a indica; a exprima un anumit sens. (< fr. dénoter, lat. denotare)

DENOTAȚIE s. f. 1. (log.) sferă (4). 2. semnificație (1). (< fr. dénotation, lat. denotatio)

DENOTAȚIE ~i f. 1) log. Numire a unui obiect prin mijlocirea unui concept. 2) lingv. Semnificație lexicală curentă; sens lexical. [Art. denotație; G.-D. denotației; Sil. -ți-e] /<fr. denotation

denotație (desp. -ți-e) s. f., art. denotația (desp. -ți-a), g.-d. art. denotației; pl. denotații, art. denotațiile (desp. -ți-i-)

denotație (-ți-e) s. f., art. denotația (-ți-a), g.-d. art. denotației; pl. denotații, art. denotațiile (-ți-i-)

denotație s. f. → notație

DENOTAȚIE (DENOTARE) s. f. (cf. fr. dénotation, it. denotazione): desemnare, denumire a sensului propriu (de dicționar) al unui cuvânt; actul repetabil prin care unui obiect (lucru, eveniment, ființă, fenomen, idee, acțiune etc.) i se atribuie un nume. D. nu are întotdeauna ca rezultat un singur nume (cuvânt) pentru un singur obiect: ea se poate încheia și printr-o perifrază. D. angajează atât zona lingvistică, cât și psihologia, sociologia, logica, istoria culturii materiale și a celei spirituale a comunității de limbă în care se dau numele (cuvintele). Ea nu are loc în mod deliberat, ci numai în măsura în care obiectele obligă pe oameni să le numească; ea nu este însă gratuită, ci determinată de complexitatea relațiilor dintre oameni, dintre ei și acțiunile lor asupra naturii.

DENOTAȚIE-CONOTAȚIE (< fr. dénotation, connotation) Termeni proveniți din stilistica anglo-saxonă și care se bucură de o largă circulație în teoria și critica literară. În critica modernă, denotația se referă la denumirea sensului propriu, obișnuit, al cuvîntului, conotația, la extinderea sau restrîngerea sensului cuvîntului, în funcție de context. Pereche de noțiuni, care, în structuralism (v.) subliniază, din punct de vedere lingvistic, deosebirea dintre limbajul literar și cel științific. În știință, limbajul este denotativ, direct, precis, transparent, banal, iar în artă, conotativ, deci, indirect, neprecis, oarecum opac, original. Semnificațiile plurale, adiacente, conotative, se substituie sistemului denotativ. După unii teoreticieni, natura și esența literaturii constă în această substituire, de unde rezultă necesitatea ca interpretarea cititorului sau a criticului să pornească de la sesizarea „semnificațiilor” și apoi să treacă la celelalte elemente structurale ale operei literare care, cum se știe, se prezintă ca o structură complexă.

DENOTAȚIE s. 1. v. sferă. 2. v. semnificație.

DENOTAȚIE s. 1. (LOG.) extensiune, sferă. 2. (SEMIOTICĂ) semnificație.