demers sn [At: BARIȚIU, P. A. III, 423 / Pl: ~uri / E: de⁴ + mers cdp fr démarche] 1-4 Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva sau) undeva (în susținerea unei cauze sau) în scopul obținerii unui anumit rezultat.

* DEMERS (pl. -suri) sn. Ceea ce face cineva spre a izbuti într’o întreprindere [fr. démarche, refăcut după mers].

DEMERS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lîngă cineva) pentru obținerea unui rezultat favorabil; intervenție. Numai dacă mă iubește e explicabil demersul ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Se va duce la Baloleanu să se intereseze dacă a făcut vreun demers. REBREANU, R. I 53.

DEMERS s.n. Mijlocire, intervenție (pe lîngă cineva) în vederea obținerii unui anumit rezultat. [După fr. démarche].

DEMERS s. n. 1. intervenție (pe lângă cineva) în vederea obținerii unui anumit rezultat. 2. manieră de a conduce un raționament, de a progresa către un scop; metodă. (după fr. démarche)

DEMERS ~uri n. 1) Intervenție făcută pe lângă o persoană sau pe lângă o administrație cu scopul de a obține ceva. 2) Operație, acțiune pentru a realiza ceva. ~ științific. /de + mers

demers n. 1. fig. mod de a lucra; 2. pl. ceea ce se face pentru reușita unui lucru. [Modelat după fr. démarche].

*demérs n., pl. urĭ (d. fr. démarche, d. marche, mers. V. marș). Tratativă, tentativă: a face demersurile necesare pentru o afacere.

demers s. n., pl. demersuri

demers s. n., pl. demersuri

demers s. n., pl. demersuri

demers (demersuri), s. n. – Gestiune, diligență. Din fr. démarche, adaptat la mers. Sensul de „pas, mers, umblet”, propriu fr., este rar; cf. totuși demersu-i grațios (V. A. Urechiă).

DEMERS s. v. intervenție.

DEMERS s. intervenție, (înv.) ispită, ispitire. (Un ~ hotărît.)