2 intrări

17 definiții

dejugát1 sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: dejuga] 1-3 Dejugare (1-3). 4 Timpul de repaus, când se dejugă boii și se întrerupe lucrul.

dejugát2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: desj~ / Pl: ~áți, ~e / E: dejuga] 1 (D. vite) Scos din jug. 2 (D. care și căruțe) Care are vitele scoase de la jug. 3 (Înv; fig) Dezrobit. 4 (Rar; fig) Poposit.

DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga.

DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga.

DEJUGÁT s. n. Dejugare. ♦ Timpul de repaus cînd se dejugă boii. Plugarii nu mai opresc decît... cînd se face de-amiaza sau dejugatul. PAMFILE, A. R. 55.

dejugá [At: VARLAAM, C. 249 / V: dezj~, (îvp) desj~, (înv) degiugá, ~jgiun~, dijiugá, (reg) dăj~ / Pzi: ~jug / E: lat desiungere] 1 vt (C. i. vite) A scoate din jug. 2 vt (Pfm; îe) A ~ boii de la car A termina. 3 vt (Înv; fig) A dezrobi. 4 vi (Rar; fig) A ajunge undeva Si: a se așeza, a poposi. 5-6 vi (Reg; îe) A ~ rău (sau la moara frântă) A nimeri la un om rău sau într-un moment nepotrivit. 7 vi (Reg; îe) A ~ la (un) noroc A merge la întâmplare.

DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare.

DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boul din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare.

DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. Fără să dejuge boii, începe a tăie copacul, să cadă în car deodată. CREANGĂ, P. 46. După ce dejugă boii și-i dă în ocol... se duce în casă. ȘEZ. VII 134. ◊ Expr. A dejuga boii de la car = a pune capăt (în mod provizoriu) unei activități. ◊ Absol. Bejenarii dejugară, aprinseră focurile de popas și mîncară. GALACTION, O. I 286. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva, a poposi, a se așeza. E altă lume de cînd a dejugat moș Marin aici. VLAHUȚĂ, CL. 25. – Variantă: desjugá (SEVASTOS, C. 303, TEODORESCU, P. P. 454) vb. I.

dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă

dejugá vb., ind. prez. 1 sg. dejúg, 3 sg. și pl. dejúgă

A DEJUGÁ dejúg 1. tranz. (boii) A elibera din jug. 2. intranz. A se opri cu carul (într-un loc oarecare). /<lat. disjugare

dejugà v. 1. a scoate jugul; 2. fig. a se abate undeva, a se încuiba: sărăcia a dejugat la culcușul nostru ISP. [V. jug).

Intrare: dejuga
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dejuga dejugare dejugat dejugând singular plural
deju dejugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dejug (să) dejug dejugam dejugai dejugasem
a II-a (tu) dejugi (să) dejugi dejugai dejugași dejugaseși
a III-a (el, ea) deju (să) dejuge dejuga dejugă dejugase
plural I (noi) dejugăm (să) dejugăm dejugam dejugarăm dejugaserăm, dejugasem*
a II-a (voi) dejugați (să) dejugați dejugați dejugarăți dejugaserăți, dejugaseți*
a III-a (ei, ele) deju (să) dejuge dejugau dejuga dejugaseră
Intrare: dejugat
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dejugat dejugatul dejuga dejugata
plural dejugați dejugații dejugate dejugatele
genitiv-dativ singular dejugat dejugatului dejugate dejugatei
plural dejugați dejugaților dejugate dejugatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)