degenărățiune sf vz degenerație

degenerat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: degenera] 1-14 Degenerare (1-14).

degenerat², ~ă a [At: NEGULICI, E. II, 230/6 / Pl: ~ați, ~e / E: degenera] 1-8 Care și-a pierdut (total sau) parțial unele însușiri (morfologice sau) funcționale caracteristice genului sau speciei, în urma acțiunii unor factori (de mediu sau) ereditari. 9-12 (Fig) Care s-a schimbat în (mai) (rău sau) în (mai) grav, pierzând caracterul inițial. 13-14 (Fig) Care a ajuns într-o stare (mai) rea Si: decăzut².

degenerație sf [At: CR (1830), 109¹/10 / V: ~iune, (îvr) ~răciune, ~rățiune, ~ghe~ / Pl: ~ii / E: fr dégénération, ger Degeneration] (Înv) 1-8 Degenerare (1-8). 9-16 Degenerescență (1-8).^[1] modificată

degenerațiune sf vz degenerație

degenerăciune sf vz degenerație

deghenerație sf vz degenerație

DEGENERAT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut calitățile fizice sau psihice (caracteristice genului sau speciei). Luptătorii ceilalți păreau niște mistreți degenerați. SADOVEANU, Z. C. 80. Imbecilul e un tip degenerat, caracterizat prin anomalii fizice, dar mai ales prin turburări intelectuale și morale. CAMIL PETRESCU, U. N. 149. ◊ (Substantivat) Pesimistul modern e un degenerat. GHEREA, ST. CR. II 296.

DEGENERAT, -Ă adj., s.m. și f. (Individ) care și-a pierdut calitățile ereditare, naturale, fizice sau morale. [Cf. fr. dégénéré].

DEGENERAȚIE s.f. (Rar] Degenerare, decădere. [Gen. -iei, var. degenerațiune s.f. / cf. fr. dégénération, it. degenerazione].

DEGENERAȚIUNE s.f. v. degenerație.

DEGENERAT, -Ă adj., s. m. f. (individ) care și-a pierdut calitățile morfologice sau funcționale. (< fr. dégénéré)

DEGENERAȚIE s. f. degenerare. (< fr. dégénération)

*degenerațiúne f. (lat. degenerátio, -ónis). Acțiunea de a degenera și starea ființeĭ degenerate. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

degenerație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. degenerația (desp. -ți-a), g.-d. art. degenerației; pl. degenerații, art. degenerațiile (desp. -ți-i-)

degenerație (rar) (-ți-e) s. f., art. degenerația (-ți-a), g.-d. art. degenerației; pl. degenerații, art. degenerațiile (-ți-i-)

degenerat adj. m., pl. degenerați; f. sg. degenerată, pl. degenerate

degenerație s. f. → generație

DEGENERAT adj. 1. v. atrofiat. 2. v. pipernicit.

DEGENERAȚIE s. v. atrofie.

DEGENERAT adj. 1. (MED.) atrofiat, (pop.) uscat, (înv. și reg.) sec. (O mînă ~.) 2. chircit, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricăjit, prizărit, sfrijit, (rar) nevoiaș, slab, sterp, (înv. și reg.) scăzut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, răit, șiștav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. și Transilv.) prilestit, (prin Olt.) tîrcav. (Plantă ~.)

DEGENERAȚIE s. (MED.) atrofie, atrofiere, degenerare, degenerescență. (~ unui organ.)