11 definiții pentru defăimător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor.

defăimător, ~oare smf, a [At: (a. 1773) GCR. II, 92/12 / V: ~fai~, ~faimătoriu, ~orie, ~ăm~ / Pl: ~i, ~oare / E: defăima + -tor] 1-2 (Înv) (Persoană) care îndepărtează pe cineva cu dispreț și dojană Si: (îvr) defăimeț (1-2). 3-4 (Înv) (Persoană) care subapreciază pe cineva Si: (îvr) defăimeț (3-4). 5-6 (Înv) (Persoană) care desconsideră pe cineva Si: (îvr) defăimeț (5-6). 7-8 (Înv) (Persoană) care înjosește pe cineva Si: (îvr) defăimeț (7-8). 9-10 (Persoană) care umilește pe cineva Si: (îvr) defăimeț (9-10). 11-12 (Persoană) care detestă pe cineva Si: (îvr) defăimeț (11-12). 13-14 (Persoană) care vorbește de rău pe cineva Si: bârfitor, ponegritor. 15-16 (Persoană) care blamează pe cineva. 17-18 (Persoană) care calomniază pe cineva. 19-20 (Persoană) care hulește. 21-22 (Persoană) care compromite pe cineva. 23-24 (Persoană) care profanează ceva. 25-26 (Persoană) care critică vehement pe cineva sau ceva. 27-28 (Persoană) care condamnă pe cineva. 29-30 (Persoană) care stigmatizează pe cineva.

DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează; de ocară. – Defăima + suf. -ător.

DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. 1. Care cuprinde o defăimare; ponegritor, hulitor. Vorbe defăimătoare.Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc. EMINESCU, O. I 212. Satira este acum la romani o poemă defăimătoare. ODOBESCU, S. I 45. 2. Care ponegrește. Om defăimător.

DEFĂIMĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care defăimează; ponegritor; denigrator; detractor; calomniator; clevetitor; bârfitor. /a defăima + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre

defăimătór adj. m. (sil. -făi-), pl. defăimătóri, f. sg. și pl. defăimătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEFĂIMĂTÓR adj., s., adv. 1. adj., s. v. calomniator. 2. adj. v. calomnios. 3. adv. v. calomnios.

DEFĂIMĂTOR adj., s., adv. 1. adj., s. bîrfitor, calomniator, clevetitor, denigrator, ponegritor, (livr.) detractor, (pop.) hulitor, (înv.) balamut, clevetnic, năpăstuitor, ponosluitor, (turcism înv.) mozavir. (E un ~ ordinar.) 2. adj. bîrfitor, calomnios, clevetitor, denigrator, ponegritor, (rar) calomniator, (pop.) prost, (înv.) mozavirnic. (Afirmații, vorbe ~.) 3. adv. calomnios, rău. (Vorbește ~ despre ei.)

Intrare: defăimător
defăimător adjectiv
  • silabație: de-făi- info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defăimător
  • defăimătorul
  • defăimătoru‑
  • defăimătoare
  • defăimătoarea
plural
  • defăimători
  • defăimătorii
  • defăimătoare
  • defăimătoarele
genitiv-dativ singular
  • defăimător
  • defăimătorului
  • defăimătoare
  • defăimătoarei
plural
  • defăimători
  • defăimătorilor
  • defăimătoare
  • defăimătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

defăimător

etimologie:

  • Defăima + sufix -tor.
    surse: DEX '09