DECRETARE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta.

decretare sf [At: POLIZU / Pl: ~tări / E: decreta] 1 Ordonare prin decret (1) Si: decretat¹ (1). 2 Stabilire printr-o decizie a unei autorități Si: decretat¹ (2). 3 Afirmare în mod sentențios și categoric Si: decretat¹ (3).

DECRETARE, decretări, s. f. (Rar) Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta.

DECRETARE, decretări, s. f. (Rar) Acțiunea de a decreta și rezultatul ei.

DECRETARE s.f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. [< decreta].

decreta vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~tez și 3 (înv) ~etă / E: fr décreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorități. 3 (Pex) A afirma în mod sentențios și categoric.

* DECRETA (-etez) vb. tr. ⏲ A ordona, a hotărî printr’un decret; a da un decret: s’a decretat starea de asediu [fr.].

DECRETA, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret; a hotărî, a ordona, a orîndui prin decret. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1. Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios, a emite o părere categorică. Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Prez. ind. pers. 3 și: decretă.

DECRETA vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr. décréter].

DECRETA vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr. décreter)

A DECRETA ~ez tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara în mod categoric; a exprima cu ton sentențios. /<fr. décréter

decretà v. 1. a da un decret; 2. a ordona, a regula printr’un decret.

*decretéz v. tr. (fr. décréter, d. décret, decret). Decid pin decret: a decreta o vînzare.

decretare (desp. de-cre-) s. f., g.-d. art. decretării

decretare (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretării

decretare s. f. (sil. -cre-), g.-d. art. decretării

decreta (a ~) (desp. de-cre-) vb., ind. prez. 1 sg. decretez, 3 decretează; conj. prez. 1 sg. să decretez, 3 să decreteze

decreta (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decretează

decreta vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. decretez, 3 sg. și pl. decretează; ger. decretând

DECRETARE s. (JUR.) proclamare. (~ stării de urgență.)

DECRETARE s. (JUR.) proclamare. (~ stării de urgență.)

DECRETA vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)

DECRETA vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)