2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta.

decretare sf [At: POLIZU / Pl: ~tări / E: decreta] 1 Ordonare prin decret (1) Si: decretat1 (1). 2 Stabilire printr-o decizie a unei autorități Si: decretat1 (2). 3 Afirmare în mod sentențios și categoric Si: decretat1 (3).

DECRETÁRE, decretări, s. f. (Rar) Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta.

DECRETÁRE, decretări, s. f. (Rar) Acțiunea de a decreta și rezultatul ei.

DECRETÁRE s.f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. [< decreta].

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.

decreta vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~téz și 3 (înv) ~étă / E: fr décreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorități. 3 (Pex) A afirma în mod sentențios și categoric.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret; a hotărî, a ordona, a orîndui prin decret. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1. Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios, a emite o părere categorică. Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Prez. ind. pers. 3 și: decrétă.

DECRETÁ vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr. décréter].

DECRETÁ vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr. décreter)

A DECRETÁ ~éz tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara în mod categoric; a exprima cu ton sentențios. /<fr. décréter

decretà v. 1. a da un decret; 2. a ordona, a regula printr’un decret.

*decretéz v. tr. (fr. décréter, d. décret, decret). Decid pin decret: a decreta o vînzare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii

decretáre s. f. (sil. -cre-), g.-d. art. decretării

decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză

decretá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. decretéz, 3 sg. și pl. decreteáză; ger. decretând


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECRETÁRE s. (JUR.) proclamare. (~ stării de urgență.)

DECRETARE s. (JUR.) proclamare. (~ stării de urgență.)

DECRETÁ vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)

arată toate definițiile

Intrare: decretare
decretare substantiv feminin
  • silabație: de-cre-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decretare
  • decretarea
plural
  • decretări
  • decretările
genitiv-dativ singular
  • decretări
  • decretării
plural
  • decretări
  • decretărilor
vocativ singular
plural
Intrare: decreta
  • silabație: de-cre-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decreta
  • decretare
  • decretat
  • decretatu‑
  • decretând
  • decretându‑
singular plural
  • decretea
  • decretați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decretez
(să)
  • decretez
  • decretam
  • decretai
  • decretasem
a II-a (tu)
  • decretezi
(să)
  • decretezi
  • decretai
  • decretași
  • decretaseși
a III-a (el, ea)
  • decretea
(să)
  • decreteze
  • decreta
  • decretă
  • decretase
plural I (noi)
  • decretăm
(să)
  • decretăm
  • decretam
  • decretarăm
  • decretaserăm
  • decretasem
a II-a (voi)
  • decretați
(să)
  • decretați
  • decretați
  • decretarăți
  • decretaserăți
  • decretaseți
a III-a (ei, ele)
  • decretea
(să)
  • decreteze
  • decretau
  • decreta
  • decretaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

decretare

  • 1. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: proclamare

etimologie:

  • vezi decreta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

decreta

  • 1. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1.
      surse: DLRLC
    • Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38.
        surse: DLRLC
      • Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47.
        surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ persoana a 3-a și: decre.
    surse: DLRLC

etimologie: