2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

deconcertát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deconcerta] (Liv) Deconcertare.

deconcertát2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~áți, ~e / E: deconcerta] (Liv) Tulburat.

DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.

DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Franțuzism) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.

DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Franțuzism) Tulburat, zăpăcit, descumpănit. Bine, dar Grigoriță e în divorț cu ea, Miroane! obiectă d-na Constantinescu deconcertată. REBREANU, R. I 254.

DECONCERTÁT adj. v. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, zăpăcit.

DECONCERTÁT, -Ă adj. Tulburat, dezorientat, năucit. [Cf. fr. déconcerté].

DECONCERTÁT, -Ă adj. tulburat, dezorientat, perplex. (< fr. déconcerté)

deconcertá vt [At: DEX / Pzi: ~téz / E: fr déconcerter] (Liv; c. i. oameni) A face să-și piardă siguranța de sine Si: a tulbura, a zăpăci.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul sau siguranța de sine, a tulbura, a zăpăci. Faptul a deconcertat pe prințul Bazil Șerban, care... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I 126.

deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză

deconcertá vb., ind. prez. 1 sg. deconcertéz, 3 sg. și pl. deconcerteáză

DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.

DECONCERTÁ vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter].

DECONCERTÁ vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter)

A SE DECONCERTÁ mă ~éz intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter

A DECONCERTÁ ~éz tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter

*deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat.

Intrare: deconcerta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deconcerta deconcertare deconcertat deconcertând singular plural
deconcertea deconcertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deconcertez (să) deconcertez deconcertam deconcertai deconcertasem
a II-a (tu) deconcertezi (să) deconcertezi deconcertai deconcertași deconcertaseși
a III-a (el, ea) deconcertea (să) deconcerteze deconcerta deconcertă deconcertase
plural I (noi) deconcertăm (să) deconcertăm deconcertam deconcertarăm deconcertaserăm, deconcertasem*
a II-a (voi) deconcertați (să) deconcertați deconcertați deconcertarăți deconcertaserăți, deconcertaseți*
a III-a (ei, ele) deconcertea (să) deconcerteze deconcertau deconcerta deconcertaseră
Intrare: deconcertat
deconcertat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deconcertat deconcertatul deconcerta deconcertata
plural deconcertați deconcertații deconcertate deconcertatele
genitiv-dativ singular deconcertat deconcertatului deconcertate deconcertatei
plural deconcertați deconcertaților deconcertate deconcertatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)