2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor.

declanșator, ~oare [At: AGROTEHNICA, I, 375 / Pl: ~i, ~oare / E: declanșa + -tor] 1-3 a Care determină declanșarea (1-2, 4). 4 sn Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor Si: declanșor.

DECLANȘATÓR, declanșatoare, s. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. – Declanșa + suf. -tor.

DECLANȘATÓR, declanșatoare, s. n. (Tehn.) Declanșor.

DECLANȘATÓR s.n. Dispozitiv care suprimă, eliberează, deschide mecanic o piedică; declanșor. [< declanșa + -tor].

DECLANȘATÓR, -OÁRE I. adj. care declanșează. II. s. n. dispozitiv acționat mecanic, electric etc., care suprimă sau declanșează un mecanism; declanșor. (< declanșa + -tor)

DECLANȘATÓR ~oáre n. Dispozitiv pentru declanșarea unui mecanism; declic. /a declanșa + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*declanșatór1 (de-clan-) adj. m., pl. declanșatóri; f. sg. și pl. declanșatoáre

declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre

declanșatór adj. m., pl. declanșatóri; f. sg. și pl. declanșatoáre

declanșatór s. n. (sil. -clan-), pl. declanșatoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECLANȘATÓR s. (TEHN.) declanșor.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DECLANȘATOR a) termen militar desemnând comanda manuală de deschidere a parașutei; b) dispozitiv pentru separarea unei aeronave de cablul de remorcaj.

MÂNER DECLANȘATOR parte componentă a dispozitivului de declanșare a deschiderii parașutei.

Intrare: declanșator (adj.)
declanșator1 (adj.) adjectiv
  • silabație: de-clan- info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • declanșator
  • declanșatorul
  • declanșatoru‑
  • declanșatoare
  • declanșatoarea
plural
  • declanșatori
  • declanșatorii
  • declanșatoare
  • declanșatoarele
genitiv-dativ singular
  • declanșator
  • declanșatorului
  • declanșatoare
  • declanșatoarei
plural
  • declanșatori
  • declanșatorilor
  • declanșatoare
  • declanșatoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: declanșator (s.n.)
declanșator2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: de-clan- info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • declanșator
  • declanșatorul
  • declanșatoru‑
plural
  • declanșatoare
  • declanșatoarele
genitiv-dativ singular
  • declanșator
  • declanșatorului
plural
  • declanșatoare
  • declanșatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

declanșator (adj.)

  • 1. Care declanșează.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie:

  • Declanșa + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

declanșator (s.n.)

  • 1. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: declanșor declic

etimologie:

  • Declanșa + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN