2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.

DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.

decapitat2, ~ă a [At: GHICA, C. E. I, 48 / Pl: ~ați, ~e / E: decapita] 1 Căruia i s-a tăiat capul. 2 Care este lipsit de cap Si: (îvp) descăpățânat Vz ghilotinat.

decapitat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decapita] 1-2 Decapitare (1-2).

DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Care nu mai are cap, căruia i s-a tăiat capul. (Fig.) Astfel stau, decapitați și stinși, cei trei foști vulcani, în drumul Oltului. BOGZA, C. O. 162.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

decapita vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~téz, (înv) 3 ~ápită / E: fr décapiter] 1-2 (C.i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.

DECAPITÁ vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].

DECAPITÁ vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc[1]. (< fr. décapiter)

  1. probabil incomplet, în franceză sensul figurat se referă la instituții, grupări etc. — raduborza

A DECAPITÁ ~éz tranz. 1) (condamnați) A executa prin tăierea capului. 2) (bovine) A tăia, înlăturând capul. /<fr. décapiter, lat. decapitare

*decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză

decapitá vb., ind. prez. 1 sg. decapitéz, 3 sg. și pl. decapiteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECAPITÁT adj. (înv.) scurtat. (Condamnat ~.)

DECAPITAT adj. (înv.) scurtat. (Condamnat ~.)

DECAPITÁ vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățîna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

Intrare: decapitat
decapitat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decapitat
  • decapitatul
  • decapitatu‑
  • decapita
  • decapitata
plural
  • decapitați
  • decapitații
  • decapitate
  • decapitatele
genitiv-dativ singular
  • decapitat
  • decapitatului
  • decapitate
  • decapitatei
plural
  • decapitați
  • decapitaților
  • decapitate
  • decapitatelor
vocativ singular
plural
Intrare: decapita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decapita
  • decapitare
  • decapitat
  • decapitatu‑
  • decapitând
  • decapitându‑
singular plural
  • decapitea
  • decapitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decapitez
(să)
  • decapitez
  • decapitam
  • decapitai
  • decapitasem
a II-a (tu)
  • decapitezi
(să)
  • decapitezi
  • decapitai
  • decapitași
  • decapitaseși
a III-a (el, ea)
  • decapitea
(să)
  • decapiteze
  • decapita
  • decapită
  • decapitase
plural I (noi)
  • decapităm
(să)
  • decapităm
  • decapitam
  • decapitarăm
  • decapitaserăm
  • decapitasem
a II-a (voi)
  • decapitați
(să)
  • decapitați
  • decapitați
  • decapitarăți
  • decapitaserăți
  • decapitaseți
a III-a (ei, ele)
  • decapitea
(să)
  • decapiteze
  • decapitau
  • decapita
  • decapitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

decapitat

  • 1. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: scurtat attach_file un exemplu
    exemple
    • figurat Astfel stau, decapitați și stinși, cei trei foști vulcani, în drumul Oltului. BOGZA, C. O. 162.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi decapita
    surse: DEX '98 DEX '09

decapita

  • 1. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva.
    exemple
    • Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179.
      surse: DLRLC
    • Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A separa capul bovinelor de corpul lor la abator.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. figurat A suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc.
    surse: MDN '00

etimologie: