DECADENTISM s. n. 1. Mișcare literară din a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin cultivarea artificialului, a rafinamentului estet și a morbidului excesiv. 2. Termen aplicat uneori epocilor care precedă declinul unor culturi și civilizații. – Din fr. décadentisme.

decadentism sn [At: GHEREA, ST. CR. III, 178 / Pl: ~e / E: fr décadentisme] 1 Denumire generică dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, caracterizate prin respingerea regulilor, prin cultivarea excesivă a stărilor de spirit și a inovațiilor formale. 2 Curent literar apărut în Franța la sfârșitul secolului XIX, influențat de naturalism și de parnasianism, apropiat ca formulă artistică de simbolism, în care se va dizolva.

DECADENTISM s. n. Denumire generică dată tendințelor unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX de către propriii protagoniști, care opun realității o lume a stărilor de spirit subiective, considerată ca singura autentică. V. simbolism. – Din fr. décadentisme.

DECADENTISM s. n. Denumire generală pentru arta și literatura burgheză în decadență, care exprimă criza culturii capitaliste în epoca imperialismului; ea include curentele și școlile antirealiste, caracterizate prin misticism, formalism, individualism excesiv, oboseală de viață și atitudine refractară la orice idee de progres. Literatura și arta burgheză cultivau cosmopolitismul, decadentismul, neîncrederea în poporul nostru și în posibilitățile lui de a-și îmbunătăți soarta. IST. R.P.R. 748. Misticism, egoism, efecte de formă, subiecte luate de prin nouri, – iată decadentismul. IONESCU-RION, C. 108. Decadentismul modern nu e altceva decît degenerarea liricii moderne înseși. GHEREA, ST. CR. III 178.

DECADENTISM s.n. 1. Denumire generală pentru curentele antirealiste apărute în literatura și arta claselor pe cale de dispariție, caracterizate prin involuție, regres sau disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, născut în Franța la sfîrșitul sec. XIX, care se supune rigidităților școlii parnasiene și în bună măsură naturalismului, apropiat ca formulă artistică de simbolism, în care, pînă la urmă, se va dizolva. [Cf. fr. décadentisme, it. decadentismo].

DECADENTISM s. n. 1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism. (< fr. décadentisme)

DECADENTISM n. Curent în literatura și arta de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, caracterizat prin misticism, formalism, individualism excesiv și prin cosmopolitism. /<fr. décadentisme

decadentism s. n.

decadentism s. n.

decadentism s. n.

DECADENTÍSM (< fr.) s. n. 1. Termen aplicat uneori epocilor care preced declinul unor culturi și civilizații (v. și alexandrinism 2). 2. Mișcare literară din a doua jumătate a sec. 19 caracterizată prin cultivarea rafinamentului excesiv, a artificialului și a morbidului (de unde și înțelegerea uneori peiorativă a d.). Principiul de bază al d., expus de Th. Gautier și Baudelaire, este opoziția față de ceea ce este natural. Premers de opera lui Baudelaire, Rimbaud și Verlaine, d. culminează cu J. Laforgue, M. Rollinat, J. Huysmans s.a. În Anglia, mișcarea se naște din cercul prerafaeliților și atinge apogeul în opera lui O. Wilde. În literatura română, cei mai importanți reprezentați ai d. sunt G. Bacovia și Mateiu I. Caragiale. 3. (ARTE PL.) Termen conotat negativ de critica tradiționalistă, cu precădere de cea realist-socialistă, aplicat curentelor artistice de avangardă de la începutul sec. 20.