9 definiții pentru datorință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

datorință sf [At: ȘINCAI, HR. III, 1222/18 / V: (înv) deat~, det~, (îrg) dăt~ / Pl: ~țe / E: dator + -ință] (Îrg) 1-3 Datorie (20-22). 4 (Îlav) După ~ Cum se cuvine. 5 (Îal) Cum se cere. 6 (Îe) A-și face (sau a (îm)plini) ~ța A-și face datoria (32). 7 (Îe) A-și ține de ~ A considera de datoria cuiva să...

DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Învechit) Obligație (morală), îndatorire. Am socotit că am datorința să cer învoire. SADOVEANU, Z. C. 261. Gavrilă și-a făcut datorința lui de l-a rugat pe stăpîn să-i facă socoteala. POPA, V. 9.

datorință f. datorie morală: vieața este o grea datorință BOL.

datorínță f. pl. e (cuv. fabr.) Trans. Datorie morală, obligațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

datorínță (înv.) s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe

datorínță s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DATORÍNȚĂ s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină.

datorință s. v. DATORIE. ÎNDATORIRE. ÎNSĂRCINARE. OBLIGAȚIE. SARCINĂ.

Intrare: datorință
datorință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • datorință
  • datorința
plural
  • datorințe
  • datorințele
genitiv-dativ singular
  • datorințe
  • datorinței
plural
  • datorințe
  • datorințelor
vocativ singular
plural

datorință

etimologie:

  • Datori + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09