2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris).Et. nec.

DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris).Et. nec.

dárie sf [At: BORZA, D. 125 / Pl: ~ii / E: nct] (Bot) 1 (Rar) Vârtejul pământului (Pedicularis verticillata). 2 Plantă erbacee cu tulpină simplă, înaltă până la 1,50 m, și multifoliată, cu frunze moi, de un verde închis, mari, lanceolate, cu flori galbene dispuse într-un racem lung și cu fructe capsulate ovale, oblic-acuminate, folosită în medicina populară (Pedicularis exaltata). 3 Plantă erbacee cu tulpină simplă, erectă, cu frunze penate simplu sau dublu, cu flori de culoare galbenă, dispuse într-un spic lung, cu fructe capsulate, oval-lanceolate (Pedicularis comosa). 4 Planta erbacee Pedicularis baumgarteni.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

dárie s. f. (sil. -ri-e), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (sil. -ri-i-)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dárie s. f. – Plantă erbacee (Pedicularia campestris, Pedicularia exaltata). Origine necunoscută.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Darie Vechi de cel puțin două milenii și jumătate, actualul prenume Dárie, fem. Dária, își are originea în îndepărtata Persie, unde a fost purtat în antichitate de trei cunoscuți regi din dinastia Ahemenizilor: Darius I, fiul lui Hystaspes (522-486 î.e.n.), cel învins de greci la Maraton, care în campania împotriva sciților din 514-518 a ajuns și pe teritoriul patriei noastre (este amintit și în scrisoarea a III-a a lui M. Eminescu, „Darius al lui Istaspe”), Darius al II-lea Nothos (423 – 405 î.e.n.) și Darius al III-lea Codomanul (338-333 î.e.n.), învins de Alexandru Macedon. Dacă Darius este forma consacrată, sub care cei trei regi sînt cunoscuți astăzi în istorie, oricine își poate închipui că în vechea persană numele suna cu totul altfel și anume Darayava(h)us. Atestat și în inscripțiile din Asiria (sub forma Dariyamuš) și Elam (Dariyamauiš) sau în texte medii iraniene (Daray, formă abreviată și mult mai apropiată de ceea ce cunoaștem noi astăzi), numele persan format din daraya- și -vahu face parte din categoria compuselor. Apropiind primul element de vb. darayamiy „a ține, a poseda”, iar pe al doilea de vechiul indian vasuh și avesticul vohu-, vanhu- „bun, bine” (Avesta este colecția de cărți sfinte ale religiei zoroastriene a vechilor perși), specialiștii presupun că sensul inițial al numelui ar fi fost „cel care posedă bunuri” sau „cel care menține binele”. (Precizăm că obișnuitele „traduceri” ale vechilor nume compuse sau frazeologice sînt în mare măsură artificiale, întrucît elemente devenite tradiționale în onomastică erau adeseori unite fără a se urmări un anume sens al întregului). Cum se explică formele actuale ale numelui în Europa și cum s-a păstrat acesta pînă astăzi? Vechiul nume persan a fost preluat întîi de greci, în acest moment apărînd și cele mai importante modificări ale formei originare, devenită Dareios, prin abreviere și adaptare la sistemul grecesc. Odată cu modificările produse în greaca clasică, numele evoluează și el la Daréos, Daríos; ultima formă, preluată de romani, își schimbă poziția accentului, ajungîndu-se astfel la Dárius. Purtat de creștini în primele secole ale erei noastre, Darius și Daria pătrund în onomasticonul bisericesc, păstrînd amintirea unor martiri și martire prin al căror cult numele se răspîndește în Europa. Primele atestări apar în documentele românești în sec. 17, la răspîndirea numelui contribuind, fără îndoială și figura lui „Darie împărat” (Darius Codomanul), unul dintre personajele cunoscutei cărți populare Alexandria (care, → Alexandru, a lăsat urme adînci în folclorul și onomastica noastră). ☐ Fr. Daríus, germ. Darius, Daria, it. Dario, Daria, sp. Darío, magh. Darius, bg. Darii, rus. Darii, Daria (hipoc. Dara, Darina, Dașa).

DARIA și DARIE gr. Δαρεῖος, n. persan. 1. Daria b. (17 B IV 104); -n, act. Dariia f. (17 B I 100). II. 1. Darie, frecv. (Dm; Isp I1; Băl III, Paș; Arh); Dari, V. (BAP II 169); – Miron (Băl IV); Dăriescul, C. (Sd XIX 8). 2. Dariu, act. 3. Dăriciu, 1763 (Paș). 4. Derioiu = neamul lui Darie (Drag 304). 5. Pentru temă cf. și Darie împărat din „Alexandria” și Mardarie. Vezi Partea II-a: Dara.

Intrare: Darie
Darie nume propriu
nume propriu (I3)
  • Darie
Intrare: darie
  • silabație: da-ri-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • darie
  • daria
plural
  • darii
  • dariile
genitiv-dativ singular
  • darii
  • dariei
plural
  • darii
  • dariilor
vocativ singular
plural

darie

  • 1. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris).
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: