2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

danturare sf [At: LTR2 / Pl: ~rări / E: dantura] Tăiere a dinților unei roți cu ajutorul unei freze speciale Si: dințare, (rar) danturat1.

DANTURÁRE s.f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei. [< dantura].

danturáre s. f. (tehn.) Tăierea dinților unei roți cu o freză specială ◊ „Am văzut adaptat la o morteză un dispozitiv automat pentru danturarea roților de la mesele de foraj.” Sc. 16 VII 61 p. 1; v. și 12 XI 78 p. 3 (din dantura; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 135; LTR; DEX, DN3)

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

dantura vt [At: DN2 / Pzi: ~rez / E: dantură] A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale Si: a dința.

DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].

DANTURÁ vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)

A DANTURÁ ~éz tranz. tehn. (roți) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danturáre s. f., g.-d. art. danturării; pl. danturări

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturá vb., ind. prez. 1 sg. danturéz, 3 sg. și pl. dantureáză

Intrare: danturare
danturare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • danturare
  • danturarea
plural
  • danturări
  • danturările
genitiv-dativ singular
  • danturări
  • danturării
plural
  • danturări
  • danturărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dantura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dantura
  • danturare
  • danturat
  • danturatu‑
  • danturând
  • danturându‑
singular plural
  • danturea
  • danturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • danturez
(să)
  • danturez
  • danturam
  • danturai
  • danturasem
a II-a (tu)
  • danturezi
(să)
  • danturezi
  • danturai
  • danturași
  • danturaseși
a III-a (el, ea)
  • danturea
(să)
  • dantureze
  • dantura
  • dantură
  • danturase
plural I (noi)
  • danturăm
(să)
  • danturăm
  • danturam
  • danturarăm
  • danturaserăm
  • danturasem
a II-a (voi)
  • danturați
(să)
  • danturați
  • danturați
  • danturarăți
  • danturaserăți
  • danturaseți
a III-a (ei, ele)
  • danturea
(să)
  • dantureze
  • danturau
  • dantura
  • danturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

danturare

  • 1. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi dantura
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

dantura

  • 1. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • dantură
    surse: DEX '09 DEX '98 DN