dantura vt [At: DN² / Pzi: ~rez / E: dantură] A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale Si: a dința.

DANTURA vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].

DANTURA vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)

A DANTURA ~ez tranz. tehn. (roți) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură

DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

dantură sf [At: POLIZU / V: (înv) den~, (îvr) dintură / Pl: ~ri / E: fr denture] 1 Totalitate a dinților unei persoane. 2 (Pex) Fel în care sunt înșirați și alcătuiți dinții Si: dentiție. 3 (Șîs) ~ falsă Proteză dentară. 4 (Pan) Ansamblu format din dinții unor organe de mașini.

dentură sf vz dantură

dintură sf vz dantură

DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTURĂ s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sînt înșirați și alcătuiți dinții. Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. id. Î. I 10. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. Își puse dantura.

DANTURĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].

DENTURĂ s.f. v. dantură (2)[în DN].

DANTURĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)

DANTURĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture

dentură f. șirul sau cununa dinților.

*dentúră f. pl. ĭ (fr. denture; it. dentatura). Totalitatea dinților, șiru lor în gură. Dentură artificială, făcută de dentist.

dantura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. danturez, 3 danturează; conj. prez. 1 sg. să danturez, 3 să dantureze

dantura (a ~) vb., ind. prez. 3 danturează

dantura vb., ind. prez. 1 sg. danturez, 3 sg. și pl. danturează

dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dantură

DANTURĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

DANTURĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)