2 intrări

19 definiții

dantura vt [At: DN2 / Pzi: ~rez / E: dantură] A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale Si: a dința.

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturá vb., ind. prez. 1 sg. danturéz, 3 sg. și pl. dantureáză

DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].

DANTURÁ vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)

A DANTURÁ ~éz tranz. tehn. (roți) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură

dantúră sf [At: POLIZU / V: (înv) den~, (îvr) dintúră / Pl: ~ri / E: fr denture] 1 Totalitate a dinților unei persoane. 2 (Pex) Fel în care sunt înșirați și alcătuiți dinții Si: dentiție. 3 (Șîs) ~ falsă Proteză dentară. 4 (Pan) Ansamblu format din dinții unor organe de mașini.

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTÚRĂ s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sînt înșirați și alcătuiți dinții. Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. id. Î. I 10. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. Își puse dantura.

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

DANTÚRĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].

DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)

DANTÚRĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DANTU s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

Intrare: dantură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dantu dantura
plural danturi danturile
genitiv-dativ singular danturi danturii
plural danturi danturilor
vocativ singular
plural
Intrare: dantura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dantura danturare danturat danturând singular plural
danturea danturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) danturez (să) danturez danturam danturai danturasem
a II-a (tu) danturezi (să) danturezi danturai danturași danturaseși
a III-a (el, ea) danturea (să) dantureze dantura dantură danturase
plural I (noi) danturăm (să) danturăm danturam danturarăm danturaserăm, danturasem*
a II-a (voi) danturați (să) danturați danturați danturarăți danturaserăți, danturaseți*
a III-a (ei, ele) danturea (să) dantureze danturau dantura danturaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)