2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

dantura vt [At: DN2 / Pzi: ~rez / E: dantură] A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale Si: a dința.

DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].

DANTURÁ vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)

A DANTURÁ ~éz tranz. tehn. (roți) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

dantu sf [At: POLIZU / V: (înv) den~, (îvr) dintu / Pl: ~ri / E: fr denture] 1 Totalitate a dinților unei persoane. 2 (Pex) Fel în care sunt înșirați și alcătuiți dinții Si: dentiție. 3 (Șîs) ~ falsă Proteză dentară. 4 (Pan) Ansamblu format din dinții unor organe de mașini.

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTÚRĂ s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sînt înșirați și alcătuiți dinții. Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. id. Î. I 10. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. Își puse dantura.

DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].

DENTÚRĂ s.f. v. dantură (2)[în DN].

DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)

DANTÚRĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture

dentură f. șirul sau cununa dinților.

*dentúră f. pl. ĭ (fr. denture; it. dentatura). Totalitatea dinților, șiru lor în gură. Dentură artificială, făcută de dentist.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dantura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. danturez, 3 danturea; conj. prez. 1 sg. să danturez, 3 să dantureze

dantura (a ~) vb., ind. prez. 3 danturea

danturá vb., ind. prez. 1 sg. danturéz, 3 sg. și pl. dantureáză

dantu s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dantu s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DANTÚRĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

DANTU s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

Intrare: dantura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dantura
  • danturare
  • danturat
  • danturatu‑
  • danturând
  • danturându‑
singular plural
  • danturea
  • danturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • danturez
(să)
  • danturez
  • danturam
  • danturai
  • danturasem
a II-a (tu)
  • danturezi
(să)
  • danturezi
  • danturai
  • danturași
  • danturaseși
a III-a (el, ea)
  • danturea
(să)
  • dantureze
  • dantura
  • dantură
  • danturase
plural I (noi)
  • danturăm
(să)
  • danturăm
  • danturam
  • danturarăm
  • danturaserăm
  • danturasem
a II-a (voi)
  • danturați
(să)
  • danturați
  • danturați
  • danturarăți
  • danturaserăți
  • danturaseți
a III-a (ei, ele)
  • danturea
(să)
  • dantureze
  • danturau
  • dantura
  • danturaseră
Intrare: dantură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dantu
  • dantura
plural
  • danturi
  • danturile
genitiv-dativ singular
  • danturi
  • danturii
plural
  • danturi
  • danturilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dentu
  • dentura
plural
  • denturi
  • denturile
genitiv-dativ singular
  • denturi
  • denturii
plural
  • denturi
  • denturilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dantura, danturezverb

  • 1. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • dantură DEX '09 DEX '98 DN

dantu, danturisubstantiv feminin

  • 1. Totalitatea dinților unei persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. C. PETRESCU. Î. I 10. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții. DEX '09 DLRLC DN
      sinonime: dentiție
      • format_quote Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. DLRLC
    • 1.2. Dantură (falsă) = proteză dentară. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Își puse dantura. DLRLC
  • 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.