2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dacoromấn, ~ă [At: SADOVEANU, O. XX, 613 / Pl: ~i, ~e / E: dac1 + român] 1 smp Populație românească din nordul Dunării. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține dacoromânilor (1). 4-5 smf, a (Om) originar din nordul Dunării. 6 sf Dialect vorbit de dacoromâni (1). 7 a (D. dialecte, graiuri) Care aparține dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (1). 8 a Privitor la dacoromâni (1) Si: dacoromânesc (2). 9 a Specific dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (3).

DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român.

DACOROMÂN2 ~i m. mai ales la pl. ist. Termen folosit pentru a denumi populația romanică din nordul Dunării. / dac + român

DACOROMÂN1 (~i, ~e) Care aparținea populației romanice din nordul Dunării. / dac + român

DACOROMÎ́N, -Ă, dacoromîni, -e, adj. (Despre dialect, grai, cuvinte, spre deosebire de aromîn, istroromîn, meglenoromîn) Al romînilor sau privitor la romînii din nordul Dunării. Mîngîie-mă, rogu-te, cu cîteva cuvinte dacoromîne, în singurătatea mea de aici. CARAGIALE, O. VII 11. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romînii din nordul Dunării.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromân adj., s. m. → român


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DACOROMẤN, -Ă adj. (< dac + român, -ă): în sintagma dialect dacoromân (v. dialéct).

DACOROMẤN, -Ă s. m. și s. f. (< adj. dacoromân, -ă): 1. persoană care face parte din populația de limbă română din toate provinciile istorice ale României și din zonele limitrofe acesteia. Dacoromânii sunt urmașii direcți ai străromânilor (protoromânilor) din aceste zone de formare a poporului român. 2. Termenul de dacoromână este folosit de către lingviștii români pentru a desemna limba română (v.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DACOROMẤN, -Ă (< dac + român) s. m., adj. 1. S. m. Termen folosit în lingvistică pentru a denumi populația românească din N Dunării spre a o deosebi de populațiile de origine românească ce locuiesc în S Dunării (aromâni, istroromâni, meglenoromâni). 2. Adj. Care aparține dacoromânilor (1), privitor la dacoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul vorbit de dacoromâni (1). A devenit limbă națională și literară. V. limba română.

Intrare: dacoromân (adj.)
dacoromân adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dacoromân
  • dacoromânul
  • dacoromânu‑
  • dacoromâ
  • dacoromâna
plural
  • dacoromâni
  • dacoromânii
  • dacoromâne
  • dacoromânele
genitiv-dativ singular
  • dacoromân
  • dacoromânului
  • dacoromâne
  • dacoromânei
plural
  • dacoromâni
  • dacoromânilor
  • dacoromâne
  • dacoromânelor
vocativ singular
plural
Intrare: dacoromân (s.m.)
dacoromân substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dacoromân
  • dacoromânul
  • dacoromânu‑
plural
  • dacoromâni
  • dacoromânii
genitiv-dativ singular
  • dacoromân
  • dacoromânului
plural
  • dacoromâni
  • dacoromânilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)