13 definiții pentru dăuli dăoli

DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-.Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-.Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A jeli, a boci, a plînge (pe cineva). S-adune vecini Și neamuri să strîngă, Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească, Să mi-o dăulească. COȘBUC, P. II 151. – Pronunțat: dă-u-.

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 dăuleáscă

dăulí vb. (sil. dă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăuleáscă

DĂULÍ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

dăolí1 vr [At: F (1885), 79 / Pzi: daolésc / E: aoleu] (Ban; Trs) 1 A se boci. 2 A se văita.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dăulí vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

dăulí, dăulesc, vb. refl. – (reg.) A se jeli, a se văieta: „Mult mă vait și mă dăulesc” (Memoria, 2003: 39). – Et. nec. (DEX); cf. ăuli (Frățilă).

dăulí, dăulesc, vb. refl. – A se jeli, a se văieta: „Mult mă vait și mă dăulesc” (Memoria 2003, 39). – Probabil din dăula „a se istovi, a se apleca„.

Intrare: dăuli
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăoli dăolire dăolit dăolind singular plural
dăolește dăoliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăolesc (să) dăolesc dăoleam dăolii dăolisem
a II-a (tu) dăolești (să) dăolești dăoleai dăoliși dăoliseși
a III-a (el, ea) dăolește (să) dăolească dăolea dăoli dăolise
plural I (noi) dăolim (să) dăolim dăoleam dăolirăm dăoliserăm, dăolisem*
a II-a (voi) dăoliți (să) dăoliți dăoleați dăolirăți dăoliserăți, dăoliseți*
a III-a (ei, ele) dăolesc (să) dăolească dăoleau dăoli dăoliseră
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăuli dăulire dăulit dăulind singular plural
dăulește dăuliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăulesc (să) dăulesc dăuleam dăulii dăulisem
a II-a (tu) dăulești (să) dăulești dăuleai dăuliși dăuliseși
a III-a (el, ea) dăulește (să) dăulească dăulea dăuli dăulise
plural I (noi) dăulim (să) dăulim dăuleam dăulirăm dăuliserăm, dăulisem*
a II-a (voi) dăuliți (să) dăuliți dăuleați dăulirăți dăuliserăți, dăuliseți*
a III-a (ei, ele) dăulesc (să) dăulească dăuleau dăuli dăuliseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

dăuli dăolire dăolit dăulire dăulit dăoli

etimologie: