9 definiții pentru dăscălici dascaleci

dăscălíci smi [At: BARCAINU / E: dascăl + -ici] 1 (Înv) Dăscălaș (11). 2 (Olt; fam) Om plictisitor prin insistențele sale Si: pisălog.

DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar; depreciativ) Dăscălaș (1). Un dăscălici izbutise să-l scoată din minți și să-l facă să creadă că băiatul dă, dimpotrivă, semne că are să ajungă un om cu totul deosebit. MACEDONSKI, O. III 57. – Variantă: (neobișnuit) dascaléci (GHICA, S. 258) s. m.

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dăscălíci s. m., pl. dăscălíci

DASCALÉCI s. m. v. dăscălici.

DASCALÉCI s. m. v. dăscălici.

DASCALÉCI s. m. v. dăscălici.

Intrare: dăscălici
dăscălici substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăscălici
  • dăscăliciul
  • dăscăliciu‑
plural
  • dăscălici
  • dăscălicii
genitiv-dativ singular
  • dăscălici
  • dăscăliciului
plural
  • dăscălici
  • dăscălicilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dascaleci
  • dascaleciul
  • dascaleciu‑
plural
  • dascaleci
  • dascalecii
genitiv-dativ singular
  • dascaleci
  • dascaleciului
plural
  • dascaleci
  • dascalecilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)