2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

dărăcitor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: dărăci + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu dărăcitul Si: (rar) darac, (înv) dărăcar (1). 2 sf (Rar) Darac.

DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DĂRĂCITÓR2, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în dărăcitul lînii, cînepii, inului etc.

DĂRĂCITÓR1, dărăcitoare, s. n. Pieptenele cu care se dărăcește; darac.

DĂRĂCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în lucrările de dărăcire. /a dărăci + suf. ~tor

DĂRĂCITÓR1 ~oáre n. Pieptene pentru scărmănat, pieptănat sau pentru destrămat lâna, cânepa sau inul; darac. /a dărăci + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dărăcitór1 (persoană) s. m., pl. dărăcitóri

dărăcitór2 (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitór (persoană) s. m., pl. dărăcitóri

dărăcitór (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DĂRĂCITOR s. (TEXT.) darac, scărmănătoare, (reg.) pieptene, (Transilv. și Ban.) drîglu, (Transilv.) hecelă, huci. (~ pentru scărmănat lîna.)

Intrare: dărăcitor (instrument)
dărăcitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorul
  • dărăcitoru‑
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorului
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: dărăcitor (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorul
  • dărăcitoru‑
plural
  • dărăcitori
  • dărăcitorii
genitiv-dativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorului
plural
  • dărăcitori
  • dărăcitorilor
vocativ singular
  • dărăcitorule
plural
  • dărăcitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dărăcitor (instrument)

  • 1. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: darac

etimologie:

  • Dărăci + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

dărăcitor, -oare (persoană) dărăcitoare

  • 1. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Dărăci + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09