8 definiții pentru dărăcitor (persoană)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DĂRĂCITOR, -OARE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.
dărăcitor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: dărăci + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu dărăcitul Si: (rar) darac, (înv) dărăcar (1). 2 sf (Rar) Darac.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DĂRĂCITOR, -OARE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel_bufu
- acțiuni
DĂRĂCITOR2, -OARE, dărăcitori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în dărăcitul lînii, cînepii, inului etc.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DĂRĂCITOR2 ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană specializată în lucrările de dărăcire. /a dărăci + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
dărăcitor2 (persoană) s. m., pl. dărăcitori
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
dărăcitor1 (persoană) s. m., pl. dărăcitori
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dărăcitor (persoană) s. m., pl. dărăcitori
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
dărăcitor, dărăcitorisubstantiv masculin dărăcitoare, dărăcitoaresubstantiv feminin
- 1. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
- Dărăci + sufix -tor. DEX '98 DEX '09