2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cusac sm vz cosac

CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.

cușac sn [At: (a. 1791) ap. ȘIO / Pl: ~uri / E: tc kușak, bg кущак, kušak] 1 Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară, folosită în construcții. 2 (Înv) Riglă.

orta-cușac [At: VĂCĂRESCUL, IST. 285 / Pl: (1) ?, (2) ~aci / E: tc orta kușak] (Înv) 1 sn Brâu brodat cu fir de mătase, pe care îl purtau baltagiii (1). 2 sm Slujitor la Curtea domnească, îmbrăcat cu anteriu și încins cu un brâu Si: (înv) edecliu.

CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din scr. kušak.

cușác n., pl. e saŭ urĭ (turc. sîrb. bg. kušak). Azĭ Munt. Leț maĭ gros, stinghie de zaplaz: scîndura, cușacu, șipca și chear grinda groasă crapă (Al. Cĭurcu, Curentul Noŭ, 1920, 171, 2).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cușác s. n., pl. cușácuri

cușác s. n., pl. cușácuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUȘÁC s. (CONSTR.) riglă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cușác (-ci), s. m. – Grindă principală. Tc. kușak „centură”, cf. bg., sb. kusak.

Intrare: cusac
cusac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cușac
cușac1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cușac
  • cușacul
  • cușacu‑
plural
  • cușacuri
  • cușacurile
genitiv-dativ singular
  • cușac
  • cușacului
plural
  • cușacuri
  • cușacurilor
vocativ singular
plural
cușac2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cușac
  • cușacul
  • cușacu‑
plural
  • cușaci
  • cușacii
genitiv-dativ singular
  • cușac
  • cușacului
plural
  • cușaci
  • cușacilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cușac

  • 1. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: riglă

etimologie: