cusac sm vz cosac

CUȘAC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.

cosac¹ sn [At: CIAUȘANU, GL. / Pl: ~uri / E: srb kosak „ușor de cosit”] (Olt) Triunghi de pământ.

cosac² sm [At: ANTIPA, F. I. 145 / Pl: ~aci / E: bg косакь] 1 (Iht) Peștele de apă dulce Abramis ballerus, lung și turtit, cu solzi mici, argintiu-închis, asemănător cu plătica. 2 (Îc) ~-caraghios Cosac (1) mic, cu ochii mari. 3 (Îc) ~-corcit-cu-batcă, ~-cu-botul-turtit, ~-nemeș Cosac (1) mai mare. 4 (Fig; înv; îla) Pirpiri~ Sărac lipit.

cosac³ sm [At: DDRF / Pl: ~aci / E: ns cf srb kuso, bg кусо, „scurt”] Trunchi de lemn de 6 m lungime.

cușac sn [At: (a. 1791) ap. ȘIO / Pl: ~uri / E: tc kușak, bg кущак, kušak] 1 Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară, folosită în construcții. 2 (Înv) Riglă.

orta-cușac [At: VĂCĂRESCUL, IST. 285 / Pl: (1) ?, (2) ~aci / E: tc orta kușak] (Înv) 1 sn Brâu brodat cu fir de mătase, pe care îl purtau baltagiii (1). 2 sm Slujitor la Curtea domnească, îmbrăcat cu anteriu și încins cu un brâu Si: (înv) edecliu.

CUȘAC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din scr. kušak.

COSAC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul foarte turtit lateral, cu solzii mici de culoare neagră-albăstruie pe spinare și argintie pe laturi (Abramis ballerus). Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. DELAVRANCEA, H. T. 11. Pune pe foc o căldare Ca să ne faci de mîncare. Fierbe peștele sărat Și cosacul nespălat. TEODORESCU, P. P. 271.

COSAC ~ci m. Pește dulcicol din familia ciprinidelor, cu corpul alungit, turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui. /<bulg. kosak

cosac m. pește argintiu deschis cu solzi mici. [Bulg. KOSAK].

cosác m. (bg. kosák și kosát, rus. kosátka a. î.). Sud. Un pește fluvial din neamu plăticiĭ (ceva maĭ mic de cît asta), albastru închis pe spinare, și în colo alb, cu solzĭ micĭ (ábramis bállerus). Munt. Fam. Pirpirí-cosác, pirpiriŭ, lefter, fără nicĭ un ban.

cușác n., pl. e saŭ urĭ (turc. sîrb. bg. kušak). Azĭ Munt. Leț maĭ gros, stinghie de zaplaz: scîndura, cușacu, șipca și chear grinda groasă crapă (Al. Cĭurcu, Curentul Noŭ, 1920, 171, 2).

cosac (pește; trunchi de lemn) s. m., pl. cosaci

cușac s. n., pl. cușacuri

cosac s. m., pl. cosaci

cușac s. n., pl. cușacuri

cosac s. m., pl. cosaci

cușac s. n., pl. cușacuri

COSAC s. (IHT.; Abramis ballerus) (reg.) murgoi.

CUȘAC s. (CONSTR.) riglă.

COSAC s. (IHT.; Abramis ballerus) (reg.) murgoi.

CUȘAC s. (CONSTR.) riglă.

cosac (cosaci), s. m. – Specie de pește (Abramis ballerus). Bg. kosak (Cihac, II, 73; Conev 53; DAR) sau bg. kosač (Skok 65), cf. ceh., rus. kosatka.

cușac (-ci), s. m. – Grindă principală. Tc. kușak „centură”, cf. bg., sb. kusak.

cosac², cosacuri, s.n. (reg.) clin de lac, triunghi de pământ.

cosac¹, cosaci, s.m. (reg.) 1. trunchi de lemn. 2. pește argintiu-deschis cu solzi mici.

COSÁC (< bg.) s. n. Pește teleostean ciprinid, dulcicol, asemănător cu plătica, din marile fluvii ale Europei de Est și Centrale, avînd două specii în apele din România: c. cu botul alungit (Abramis ballerus) și c. cu botul turiti (A. sapa sapa).