6 definiții pentru curut curuț

CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc.

După alte surse: CURÚȚ, curuți. - LauraGellner

curút s. m., pl. curúți

CURÚȚI s. m. pl. 1. Nume dat țăranilor români și unguri participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc.

Masc. sing. și: curut (vezi DEX'09). - LauraGellner

curúț s. m., pl. curúți

curúț (curúți), s. m. – Rebel, insurgent, răsculat. Mag. kuruc, din germ. Kreuz(fahrer) „cruciat” (DAR; Gáldi, Dict., 123), nume dat țăranilor care au participat la rebeliunea din 1514, din Ungaria.

curúț, curúți, s.m. (înv.) țăranii conduși de Doja în luptele împotriva turcilor și nobililor; rebel, insurgent, revolutionar, lobonț.

Intrare: curut
curut
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curut curutul
plural curuți curuții
genitiv-dativ singular curut curutului
plural curuți curuților
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curuț curuțul
plural curuți curuții
genitiv-dativ singular curuț curuțului
plural curuți curuților
vocativ singular
plural