curuț sm [At: NECULCE, ap. TDRG / V: cruț / Pl: ~i / E: mg kuruc] (Îrg) 1 Ostaș răsculat din oastea lui Gheorghe Doja. 2 (Pex) Rebel revoltat contra stăpânirii maghiare Cf lobonț.

CURUT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc.^[1]

cruț sm vz curuț

CURUȚI s. m. pl. 1. Nume dat țăranilor români și unguri participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc.^[1]

!curuț s. m., pl. curuți

curuț s. m., pl. curuți

curut s. m., pl. curuți

curuț (curuți), s. m. – Rebel, insurgent, răsculat. Mag. kuruc, din germ. Kreuz(fahrer) „cruciat” (DAR; Gáldi, Dict., 123), nume dat țăranilor care au participat la rebeliunea din 1514, din Ungaria.

curuț, curuți, s.m. (înv.) țăranii conduși de Doja în luptele împotriva turcilor și nobililor; rebel, insurgent, revolutionar, lobonț.

curúț, curuți, s.m. (arh.) 1. Nume dat țăranilor români și maghiari din Trans., participanți la răscoala antihabsburgică din 1514. 2. Răsculat, insurgent. – Din magh. kuruc (< germ. Kreuz[fahrer] „cruciat”) (DER, DEX, MDA).