2 intrări

9 definiții

curmátă, curmáte, s.f. (reg.) vrabie.

curmat1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: curma] 1-2 Curmare (2-3)

curmat2, ~ă a [At: COD. ȚIV. 48/25 / Pl: ~ați, ~e / E: curma] 1 (D. o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. 2 (D. obiecte) Retezat. 3 (D. un drum) Întrerupt2. 4 (D. un munte, un deal etc.) Care prezintă o depresiune transversală. 5 (D. talie) Strânsă puternic (într-un corset). 6 (Pfm; îe) A fi ~ de foame A-i fi foarte foame. 7 (D. bătrâni) Gârbovit2. 8 (D. părți ale corpului, mai ales despre brațe) Cutat (de grăsime). 9 (D. stări sau acțiuni) Întrerupt2. 10 (D. un acord, proces etc.) Încheiat2. 11 sf (Orn; reg) Vrabie (Passer domesticus).

CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.

CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.

CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strîns prea tare, pătruns pînă în carne. Aste mîini curmate-n sîrmă-nfășurate, N-au cu cin’ se bate. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ (Despre brațele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi... O fetiță cu trup, mîini, cap și gură de miniatură înaintă, deschizînd brațele grăsulii, curmate. C. PETRESCU, Î. II 254. Bombonica... avea obrazul grăsuț, mînuțele curmate. CONTEMPORANUL, IV 394. ♦ (Despre corpul unor insecte) Frînt, sugrumat de mijloc. Ariciul ia un bețișor ș-o lovește peste mijloc, și de-atunci albina e curmată la mijloc. ȘEZ. VII 14. 2. (Despre un drum sau o cărare) întrerupt, frînt. Cărărușe... curmate in cursul lor de mușunoaie de cîrtițe. EMINESCU, N. 95. 3. (Despre un munte, un deal sau un plai) Care prezintă o depresiune, o adîncitură, o scobitură. Se desfăcea în lumină un plai... curmat la mijloc, ca o șa. GALACTION, O. I 62.

curmat a. rupt: copilașul avea mânuțele curmate. [V. curmà].

curmát, -ă adj. Frînt. Fig. Mînĭ curmate, așa de grase, în cît par frînte pe la încheĭeturĭ (ca la copiĭ).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

curmát, -ă, curmați, -te, adj. – Tăiat, rupt, întrerupt. – Din curma (MDA).

Intrare: curmată
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curma curmata
plural curmate curmatele
genitiv-dativ singular curmate curmatei
plural curmate curmatelor
vocativ singular
plural
Intrare: curmat
curmat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curmat curmatul curma curmata
plural curmați curmații curmate curmatele
genitiv-dativ singular curmat curmatului curmate curmatei
plural curmați curmaților curmate curmatelor
vocativ singular
plural