curmat², ~ă a [At: COD. ȚIV. 48/25 / Pl: ~ați, ~e / E: curma] 1 (D. o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. 2 (D. obiecte) Retezat. 3 (D. un drum) Întrerupt². 4 (D. un munte, un deal etc.) Care prezintă o depresiune transversală. 5 (D. talie) Strânsă puternic (într-un corset). 6 (Pfm; îe) A fi ~ de foame A-i fi foarte foame. 7 (D. bătrâni) Gârbovit². 8 (D. părți ale corpului, mai ales despre brațe) Cutat (de grăsime). 9 (D. stări sau acțiuni) Întrerupt². 10 (D. un acord, proces etc.) Încheiat². 11 sf (Orn; reg) Vrabie (Passer domesticus).

curmat¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: curma] 1-2 Curmare (2-3)

CURMAT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strîns prea tare, pătruns pînă în carne. Aste mîini curmate-n sîrmă-nfășurate, N-au cu cin’ se bate. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ (Despre brațele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi... O fetiță cu trup, mîini, cap și gură de miniatură înaintă, deschizînd brațele grăsulii, curmate. C. PETRESCU, Î. II 254. Bombonica... avea obrazul grăsuț, mînuțele curmate. CONTEMPORANUL, IV 394. ♦ (Despre corpul unor insecte) Frînt, sugrumat de mijloc. Ariciul ia un bețișor ș-o lovește peste mijloc, și de-atunci albina e curmată la mijloc. ȘEZ. VII 14. 2. (Despre un drum sau o cărare) întrerupt, frînt. Cărărușe... curmate în cursul lor de mușunoaie de cîrtițe. EMINESCU, N. 95. 3. (Despre un munte, un deal sau un plai) Care prezintă o depresiune, o adîncitură, o scobitură. Se desfăcea în lumină un plai... curmat la mijloc, ca o șa. GALACTION, O. I 62.

curmat a. rupt: copilașul avea mânuțele curmate. [V. curmà].

curmát, -ă adj. Frînt. Fig. Mînĭ curmate, așa de grase, în cît par frînte pe la încheĭeturĭ (ca la copiĭ).

curma¹ [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: curm / E: pbl curm¹ cf alb kurmue] 1 vt (D. sfori, legături etc.) A strânge tare, încât pătrunde în carne. 2 (Reg) vt A tăia un lemn de-a curmezișul. 3-4 vtr A (se) rupe. 5 vr (D. oameni) A se apleca de mijloc. 7 vtr A (se) obosi. 8-9 vtr (Fig) A (se) întrerupe brusc. 10-11 vtr (Fig) A (se) omorî. 12-13 vt (Fig) A încheia (sau a întrerupe) o conversație. 14 vt (C. i. părul) A lega strâns. 15-16 vtr (Cop „din drum”) A (se) abate din drum. 17 vt A traversa. 18-19 vt (Îe) A ~ pământul A umbla (sau a se zbate) mult. 20-21 vtr A (se) decide (în cele din urmă). 22-23 vtr (D. o acțiune judiciară) A (se) stinge.

A SE CURMA mă curm intranz. 1) A se rupe în două sau în mai multe bucăți (prin îndoire, lovire etc.); a se frânge. 2) rar A se îndoi de mijloc; a se apleca tare; a se frânge. 3) fig. A se opri brusc; a se frânge. 4) A ajunge la sfârșit; a se termina. Viața i s-a curmat. /Cuv. autoht.

A CURMA curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma brațul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuție. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.

curmà v. 1. a rupe, a frânge: foamea îl curma la inimă; 2. fig. a întrerupe, a tăia șirul: îi curmă vorba; 3. a înceta, a se stinge: vieața mi se curmă. [Dintr’un primitiv curm, trunchiu (conservat în derivatul curmeiu), înrudit cu sinonimul gr. mod. KORMÓS, de unde și macedo-rom. curmatu, spetit (lit. paralizat sau butucit): sensul primitiv al verbului e a «trunchià»].

2) curm și (vechĭ) curméz, a -á v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s’a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).

curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.

curméz, V. curm 2.

curma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. curm, 3 curmă; conj. prez. 1 sg. să curm, 3 să curme

curma (a ~) vb., ind. prez. 3 curmă

curma vb., ind. prez. 3 sg. și pl. curmă, imperf. 3 sg. curma; conj. prez. 3 sg. și pl. curme

CURMA vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)

CURMA vb. v. reteza, tăia.

curma vb. v. RETEZA. TĂIA.

CURMA vb. 1. a conteni, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, vîntul s-a ~.) 2. a înceta, a se întrerupe, a se opri, (fig.) a se frînge. (Cîntecul s-a ~ brusc.) 3. a (se) întrerupe, a (se) opri, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația de emoție.) 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)

A curma ≠ a spori

curmat, -ă, curmați, -te, adj. – Tăiat, rupt, întrerupt. – Din curma (MDA).

curma, curm, vb. tranz., refl. – A tăia de-a curmezișul; a (se) frânge, a (se) rupe. – Cf. alb. kurmue (DEX, MDA); cuvânt autohton, cf. alb. kurmue, din i.-e. *sker-, *ker- „a tăia”, sau *skeu- „a tăia, a desface, a răzui, a scurma” (Russu). Cuv. rom. > ucr. kurmej „ștreang făcut din câlți”, scr. kormen (Russu).