curmală sf [At: URICARIUL IV, 131/13 / V: curma, hurma, hur~ / Pl: ~le / E: ngr χουρμας] Fructul curmalului, comestibil, brun-roșcat, bogat în zahăr, cu gust dulce și plăcut Si: (reg) finică.

CURMALĂ (pl. -le) sf. 🌿 Fructul curmalului [refăcut din pl. curmale < sg. * curma < tc. khorma].

CURMALĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, cu gust dulce și plăcut. Frunză verde trei curmale, Drum pe deal și drum pe vale. SEVASTOS, C. 122.

CURMALĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, cu gust dulce și plăcut. – Ngr. kurmas (tc. kurma).

CURMALĂ ~e f. Fructul curmalului. /<ngr. kurmás, turc. kurma

curmală f. rodul dulce și gustos al curmalului, ceva mai gros decât măslina: e un aliment nutritiv și sănătos, prețios pentru Africanii călători în pustiuri; din curmale se face și un fel de rachiu.

curma² sf vz curmală

curmală s. f., g.-d. art. curmalei; pl. curmale

curmală s. f., g.-d. art. curmalei; pl. curmale

curmală s. f., g.-d. art. curmalei; pl. curmale

curmală (-le), s. f. – Fruct al arborelui Phoenix dactylifera. – Mr. curmă. Tc. kurma, prin intermediul ngr. ϰουρμάς (Roesler 597; Șeineanu, II, 149; Lokotsch 885; Ronzevalle 86); cf. alb., bg. kurmá, sb. urma. Sing. normal, curma, a fost înlocuit de un sing. analogic, format pe baza pl. curmale. – Der. curmal, s. m. (arborele care face curmale).

CURMALĂ s. (BOT.) (înv.) finică. (~ este fructul curmalului.)

CURMALĂ s. (BOT.) (înv.) finică. (~ este fructul curmalului.)