2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cunoștințe sm [At: VARLAAM, C. 113/2 / Pl: ~ți / E: ml cognoscens, -tem] (Înv) Cunoștință (21).

CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance).

cunoștință sf [At: DOSOFTEI, PS. 102 / V: con~ / Pl: ~țe și (Mol) ~ți / E: cunoaște + -ință] 1 Cunoaștere (1). 2 Rațiune. 3 (Înv; îe) A aduce (pe cineva) la buna (sau dreapta) ~ A ajuta pe cineva să înțeleagă. 4 (Îe) A-și veni în (sau la) ~ A-și da seama. 5-6 (Îe) A (nu) avea ceva în ~ A (nu) ști. 7 (Îe) A da (sau a supune) în ~ța cuiva A înștiința. 8 (Îe) A aduce la ~ța cuiva A informa. 9 Cunoaștere. 10 (Înv; îe) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) ~ de ceva A (nu) ști (sau a (nu) fi bine informat despre) ceva. 11 (Înv; îe) A avea ~ de lume A ști să se poarte, să trăiască în societate. 12 (Îe) În (ne)cunoștință de cauză (Ne)cunoscând bine un lucru, o situație. 13 (Îe) A lua (la) ~ (de ceva) A fi înștiințat. 14 (Îae) A se informa. 15 (Îae) A accepta. 16 Știință. 17 Învățătură. 18 (Lpl) Totalitate a noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 19 (Îe) A face ~ cu cineva A stabili o relație socială cu cineva. 20 (Fam; îe) A face cuiva ~ cu cineva A prezenta pe cineva cuiva. 21 Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. 22 (Înv) Recunoaștere. 23 (Înv) Supunere. 24 (Înv) Recunoștință. 25 Conștiință. 26 (Îe) A-și pierde ~ța A leșina. 27 (Rar; îe) A-și veni în ~ A se trezi din leșin.

CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ♦ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (cu sensul 3 după fr. connaissance).

CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere. ◊ (Mai ales în expr.) A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a cunoaște, a fi informat. N-am decît să iau cunoștință de ce s-a întîmplat. DUMITRIU, N. 121. Ajungînd la curtea împăratului vecin, luă cunoștință... de împrejmuirea curții. ISPIRESCU, L. 76. Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui. ISPIRESCU, L. 221. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva despre ceva, a face cunoscut. M-o trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre, că el, cică, poate să vă facă podul. CREANGĂ, P. 80. A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine ceva. Liberul-arbitru nu este deci nimic altceva decît capacitatea de a decide în cunoștință de cauză. ENGELS, A. 134. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) Minte, rațiune, judecată. ◊ Expr. A-și veni în cunoștinți = a-și veni în fire după o rătăcire a minții, a recăpăta judecata normală. Să o lăsăm singură... poate că și-a veni în cunoștinți. ALECSANDRI, T. I 208. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. Bogate cunoștințe lexicografice. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște, cu care are legături de prietenie. Lipseau tocmai cunoștințele cu care ai fi putut să faci conversație, să te înveselești. Nu fuseseră invitate sau ținuseră să lipsească într-adins. PAS, L. I 227. Judecătorul îmi era veche cunoștință. C. PETRESCU S. 182. Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mîhnit, cunoștinței sale. CARAGIALE, O. II 244. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese. ALECSANDRI, P. 313. Generalul Mavru a făcut cunoștință cu Nicu Bălcescu. GHICA, S. A. 144. (Familiar) A face cuiva cunoștință cu cineva = a înlesni cuiva să intre în relații sociale cu altul, a prezenta pe cineva cuiva. Am să-ți fac cunoștință și cu doi prieteni ai mei. PAS, Z. I 126. – Pl. și: cunoștinți (SADOVEANU, Z. C. 188, NEGRUZZI, S. II 148).

CUNOȘTÍNȚĂ ~e f. 1) Posedare a unor informații speciale. ◊ A lua ~ de ceva a se pune la curent cu ceva. A aduce la ~ a informa pe cineva despre ceva. În ~ de cauză cu competență. 2) la pl. Totalitate a informațiilor pe care le deține cineva. ~e vaste. 3) Persoană cunoscută. ◊ A face ~ a cunoaște pe cineva. [G.-D. cunoștinței] /a cunoaște + suf. ~ință

cunoștință f. 1. facultatea de a cunoaște, de a distinge; 2. idee, noțiune despre un lucru: cunoștințele noastre sunt mărginite; 3. persoană cunoscută: e o veche cunoștință; 4. pl. știință, învățătură: are cunoștințe multe.

cunoștínță f., pl. e (d. a cunoaște, une-orĭ cu înțelesurile francezuluĭ connaissance). Ideĭe, noțiune, știință, conștiință: cunoștința luĭ Dumnezeŭ. Persoană cunoscută: cutare e o veche cunoștință. Facultatea de a simți, de a primi impresiunile. A cădea fără cunoștință (nu „fără conștiință”), a leșina. A face cunoștință, a începe să cunoștĭ, să vezĭ ce e: a face cunoștință cu cineva, cu ceva. Pl. Știință, ideĭ științifice: a avea multe cunoștințe (a ști multe).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+lua cunoștință (a ~) (a afla; a fi informat) (desp. lu-a) loc. vb. v. lua

+luare la cunoștință (desp. lu-a-) loc. s. f., art. luarea la cunoștință, g.-d. art. luării la cunoștință

cunoștință s. f., g.-d. art. cunoștinței; pl. cunoștințe

cunoștínță s. f., g.-d. art. cunoștínței; pl. cunoștínțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUNOȘTÍNȚĂ s. v. conștiință, cuget, gândire, judecată, minte, rațiune, recunoștință, spirit, suflet.

CUNOȘTÍNȚĂ s. 1. v. pregătire. 2. (la pl.) v. învățătură. 3. (la pl.) v. elemente. 4. v. știre. 5. (concr.) relație, (fam. fig.) pilă. (Ai vreo ~ la minister?)

CUNOȘTINȚĂ s. 1. pregătire, (înv.) știință. (Nu avea nici o ~ în acest domeniu.) 2. (la pl.) carte, cultură, instrucție, învățătură, pregătire, studii (pl.), (înv. și pop.) slovă, (înv. și reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. (Lipsit de ~; posedă multe ~.) 3. (la pl.) elemente (pl.), noțiuni (pl.). (Cîteva ~ despre...) 4. informație, știre, veste, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?) 5. relație (Ai vreo ~ la minister?)

cunoștință s. v. CONȘTIINȚĂ. CUGET. GÎNDIRE. JUDECATĂ. MINTE. RAȚIUNE. RECUNOȘTINȚĂ. SPIRIT. SUFLET.

Cunoștință ≠ necunoștință

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

P.C.R. (iron.) abr. de la pile, cunoștințe, relații (prin analogie cu sigla Partidului Comunist Român)

Intrare: cunoștințe
cunoștințe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cunoștință
cunoștință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cunoștință
  • cunoștința
plural
  • cunoștințe
  • cunoștințele
genitiv-dativ singular
  • cunoștințe
  • cunoștinței
plural
  • cunoștințe
  • cunoștințelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cunoștință, cunoștințesubstantiv feminin

  • 1. Cunoaștere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. DEX '09
      • chat_bubble A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: leșina
      • chat_bubble rar A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. DEX '09
    • 1.2. rar Judecată, minte, rațiune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble A-și veni în cunoștințe = a-și veni în fire după o rătăcire a minții, a recăpăta judecata normală. DLRLC
        • format_quote Să o lăsăm singură... poate că și-a veni în cunoștinți. ALECSANDRI, T. I 208. DLRLC
    • chat_bubble A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote N-am decît să iau cunoștință de ce s-a întîmplat. DUMITRIU, N. 121. DLRLC
      • format_quote Ajungînd la curtea împăratului vecin, luă cunoștință... de împrejmuirea curții. ISPIRESCU, L. 76. DLRLC
      • format_quote Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui. ISPIRESCU, L. 221. DLRLC
    • chat_bubble A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: informa
      • format_quote M-o trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre, că el, cică, poate să vă facă podul. CREANGĂ, P. 80. DLRLC
    • chat_bubble A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Liberul-arbitru nu este deci nimic altceva decît capacitatea de a decide în cunoștință de cauză. ENGELS, A. 134. DLRLC
  • 2. (la) plural Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bogate cunoștințe lexicografice. DLRLC
  • 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lipseau tocmai cunoștințele cu care ai fi putut să faci conversație, să te înveselești. Nu fuseseră invitate sau ținuseră să lipsească într-adins. PAS, L. I 227. DLRLC
    • format_quote Judecătorul îmi era veche cunoștință. C. PETRESCU S. 182. DLRLC
    • format_quote Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mîhnit, cunoștinței sale. CARAGIALE, O. II 244. DLRLC
    • chat_bubble A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese. ALECSANDRI, P. 313. DLRLC
      • format_quote Generalul Mavru a făcut cunoștință cu Nicu Bălcescu. GHICA, S. A. 144. DLRLC
    • chat_bubble familiar A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am să-ți fac cunoștință și cu doi prieteni ai mei. PAS, Z. I 126. DLRLC
  • 4. învechit Mulțumire, recunoștință. DEX '09 DEX '98
  • comentariu Plural și: cunoștinți. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.