2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru.

CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru.

cumetri vr [At: DEX2 / Pzi: ~resc / E: cumătru] (Pop) A se înrudi cu cineva prin cumetrie (1).

CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. reciproc. (Popular) A se face cumătru (unul cu altul), a se înrudi prin cumetrie. Îl rugă să se cumetrească, și ciobanul primi. ISPIRESCU, L. 208. – Variantă: încumetrí (la TDRG) vb. IV.

A SE CUMETRÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni cumătru (unul cu altul). /Din cumătru

CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra.

CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra.

cumătru, ~ă [At: PRAV. 667 / A și: (înv) cum~ / V: (reg) comatru / Pl: ~metri, ~metre, (Mol) ~ri, ~re / E: vsl къмотра] 1 smf Nașul (sau nașa) în raport cu părinții copilului ori cu alte rude. 2 smf Termen familiar sau prietenos de adresare (la țară) între persoane de aceeași vârstă. 3 sm (Fam; pex) Bărbat. 4 sf (Fam; pex) Femeie. 5 sfa (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 6 sf (Bot; Trs) Priboi (Geranium macrorrhizum). 7 sf (Bot; reg) Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 8 sf (Bot; reg) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 9 sm (Pfm; îs) ~ mare Martorul mirelui la cununie. 10 sm (Pfm; îs) ~ mic Martorul miresei la cununie.

CUMẮTRU, cumetri, s. m. (Popular) 1. Nașul, în raport cu părinții copilului botezat. Cum dorm acum neputincioase Supt vreascurile stinse-a vetrii, Poveștile-nșirate sora De-atîtea cuscre și cumetri. GOGA, P. 20. Iarna, cînd e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, ștînd pe lavițele vetrii. COȘBUC, P. II 135. Atît de mulți copii îi dăruise dumnezeu, cît amu nu voia nime să se prindă cumătru și să-i boteze. SBIERA, P. 187. 2. Titlu dat de țărani bărbaților, de aceeași vîrstă, în semn de familiaritate sau de prietenie. Cumătru Ion unde-i? ALECSANDRI, T. 1534. ♦ (Glumeț) Nume dat lupului. Cumătrul lup se și arată în prag. CREANGĂ, P. 27. – Forme gramaticale: voc. cumetre și (regional) cumătre (C. PETRESCU, R. DR. 244, CREANGĂ, P. 30).

CUMẮTRU ~ătră (~étri, ~étre) m. și f. 1) Nașul (nașă) în raport cu părinții copilului botezat. 2) Termen de adresare la țară între femei și bărbați de aceeași vârstă. /<sl. kumotra

cumătru m. 1. cel ce s’a înrudit cu altul boțezându-i copilul; 2. tovarăș (în bine sau râu); 3. fig. aplicat la animale (în fabule): cumătrul lup [Slav. KŬMOTRŬ].

cumătrésc (nord) și cumetrésc v. tr. (d. cumătru). Fac cumătru. V. refl. Mă fac cumătru. Îs cumătru: mă cumetream cu el. V. înrudesc.

cumắtru, -ă s., pl. ătri, ătre și etri, etre (vsl. kŭmotrŭ, kŭmotra [și kupetra] și kumŭ, kuma, d. lat. cómpater, pop. compáter, d. con-, împreună, și pater, tată; it. compare, fr. compère; alb. kúmptăr, ngr. kumpáros, kumpára. Cp. cu cuscru). Acela saŭ aceĭa care s’a înrudit cu altu ținîndu-ĭ copilu în brațe la botez. Fam. Tovarăș, prietin, vorbind de oamenĭ saŭ, în fabulă, de animale: cumătru lup, cumătra vulpe. Talmeș-balmeș de la cumătra, mîncare proastă, amestecătură, tăvăragă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă

cumetrí vb. (sil. -tri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumetrésc, imperf. 3 sg. cumetreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cumetreáscă

cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii

cumătru s. m. (sil. -tru), art. cumătrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cumắtru (métri), s. m.1. Nașul în raport cu părinții copilului botezat. – 2. Termen de adresare la țară între oamenii de aceeași vîrstă. Sl. kŭmotrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 326; Cihac, II, 86; Skok, R. Études slaves, X, 186; Graur, BL, V, 94; Berneker 662; Vasmer 578). Cuvîntul este general în sl., dar în forme destul de diferite de rom. (bg., sb., cr., pol., rus. kum, sb. kumak); astfel încît mai mulți filologi (Philippide, II, 637; Pușcariu, Dacor., III, 395; Rosetti, BL, VIII, 160; DAR) consideră der. din rom. imposibilă pe baza sl., și se gîndesc la un m. analogic de la cumătră care, la rîndul lui, ar proveni direct din lat. commater; însă această der. nu a fost suficient lămurită. Lipsește un studiu complet. – Der. cumătră, s. f. (nașă în raport cu părinți copilului botezat; termen de adresare la țară între femei de aceeași vîrstă); cumetrie, s. f. (înrudire spirituală; intimitate, încredere; bîrfeală; ospăț care se oferă de obicei după botez); încumetri, vb. (a contracta înrudire spirituală).

cumătru, cumnat, cuscru Aceste trei nume de rudenie prezintă toate dificultăți pentru etimologie. Originea ultimă a tuturor este latină, dar cumnat are nevoie de explicații în ce privește înțelesul (deși același înțeles ca în românește apare și în celelalte limbi romanice și este atestat încă din latină), iar cumătru și cuscru prezintă dificultăți de formă. Cel mai simplu din cele trei este cumnat < lat. cognatus S. Pușcariu, DR, I, p, 125, vede o dificultate în faptul că grupul mn s-a păstrat aici, pe cînd în mioară < *agnelliola și în miață < ignitia s-a redus la m. Trec cu vederea faptul că etimologiile sînt cel puțin discutabile (de ce am avea nevoie să reconstruim un *agnelliola, nereprezentat în altă parte, cînd mioară se poate explica în românește ca derivat de la mia? DLRM a mers și mai departe și a suprimat asteriscul), dar cum n-a observat Pușcariu că în exemplele alese de el grupul mn s-a muiat, pe cînd în cumnat a rămas dur? Cognatus, pornind de la sensul etimologic de „născut împreună”, ajunsese la acela de „rudă de sînge”. În latina tîrzie, a trecut la înțelesul de „rudă prin alianță”. Cum se explică această schimbare? Cred că numai prin influența lui compater, consocer (și aceasta justifică tratarea lui cumnat împreună cu cumătru și cuscru). Cînd compatres, consocri sînt colegi în calitate de tați, de socri, cognati poate ajunge să însemne colegi în calitate de fii ai cuscrilor etc. Transformarea a trebuit să se petreacă la o dată destul de timpurie, căci în românește cuvîntul a devenit curînd inanalizabil, prin nerecunoașterea cuvîntului nat (în regiunile unde e păstrat are un sens destul de diferit de cel din latinește), ceea ce explică de ce prefixul a păstrat forma cum- (vezi SLG, p. 171). În ce privește pe cuscru, este clar pentru oricine că provine din lat. consocer (CADE îl lasă fără etimiologie, dar cf. CDDE); vezi, ca paralelă în greaca modernă, συμπέθερος;, din σύν „cu” și πε(ν)θερός „socru”. Totuși o serie de amănunte fonetice nu sînt clare: de la consocer ar fi trebuit să avem *coscru; dacă însă, așa cum se întâmplă de obicei, grupul „muta cum liquida” a atras accentul pe silaba a doua, trebuia să se zică *cusocru. Singura modalitate de explicare a formei noastre mi se pare că e, ca în atîtea rînduri, influența derivatelor: încuscri, cuscrenie etc, nu pun probleme nici în ce privește accentul, nici în ce privește schimbarea lui o în u. Totuși în cazul de față ar fi greu să admitem că derivatele erau în mintea vorbitorilor mai prezente decît forma simplă. Cheia cred că ne-o dă situația sintactică. Dacă la verbe ca cuprinde, cutreiera, cutremura, cuveni etc. identitatea formală a prefixului cu- și a prepoziției cu nu are de ce să ne supere, pentru că prepozițiile nu se pun niciodată în fața verbelor, alta e situația substantivului, care se folosește adesea precedat de prepoziție. Admițînd că consocer, *consocra au devenit, așa cum era de așteptat, *cusocru, *cusoacră, nu există nici un mijloc de a face distincție în vorbire între propoziții ca a venit cusocrul și a venit cusocrul sau între asta e *cusoacra și asta e cu soacra. De aceea, imediat ce a apărut forma sincopată de la derivate și, accidental, a fost introdusă prin analogie sincopa și la forma simplă, ea a fost reținută și s-a generalizat, fiind folosită pentru a elimina o posibilitate de confuzie. Pentru cumătru, cumătră, există două posibilități: sau se explică direct prin latina (compater, conmater), sau provin din slavă (cum afirmă DU, CADE și, indirect, prin faptul că nu inserează cuvântul, CDDE). Într-adevăr, în slavă apar formele къмотръ, къмотра. Ipoteza din urmă are însă împotriva ei faptul că toate numele de rudenie românești provin din latină: bunic, cumnat, cuscru, fin, fiu, frate, ginere, mamă, mătușă, naș, nepot, noră, nun, soră, tată, unchi, văr (Al. Rosetti, BL, VIII, p. 161); sînt slave numai unele forme laterale, ca maică, maștihă (pe nevastă nu l-am considerat-nume de rudenie, așa cum n-am admis pe listă nici pe bărbat, femeie, soț). Ce motive am avea să-l credem slav pe cumătru? Faptul că prezintă unele abateri de la normele fonetice românești? Rămîne să vedem dacă slava ne ajută să le lămurim și, in primul rînd, dacă nu prezintă și slava abateri de același fel. Dificultățile prezentate de formele românești sînt următoarele: apar forme regionale, întîlnite și în texte arhaice, de tipul cu’matră (DA; vezi însă Rosetti, BL, VIII, p. 160); față de formele romanice primitive de declinarea a III-a, găsim în românește -u la masculin și la feminin; se mai adaugă prezența lui ă accentuat și dispariția lui p la masculin. Dar în general aceste puncte constituie dificultăți și pentru etimologia formelor slave. În vechea slavă se poate explica o la masculin, nu însă și la feminin, căci a lung nu devine o; de asemenea face dificultăți dispariția lui p la masculin. Pe de altă parte, dacă pentru formele românești pornim de la slavă, nu se vede de ce къмотръ, къмотра au devenit cumătru, cumătră și nu *cmotru *cmoatră. Pentru a explica pe ă, TDRG trimite la cumpănă, sîmbătă din v.sl. кжпоиа, сжвота; dar sîmbătă vine foarte probabil din latinește (ca și toate celelalte nume ale zilelor) și ambele cuvinte sînt accentuate pe inițială, ceea ce schimbă situația vocalei a doua. În sfîrșit, ъ de la început, după cît pot vedea, reproduce pe u din românește, nu pe o din latină. Este neîndoielnic că cele două forme pentru genuri s-au influențat una pe cealaltă: o de la feminin se explică prin masculin, lipsa lui p la masculin se explică prin feminin (există în slavă și кoγпетpa). La fel în românește vom explica prin influența femininului lipsa lui p și pe ă de la masculin (la feminin ă putîndu-se explica prin refacere după e de la plural). Nu e indispensabil ca schimbările pomenite să fi avut loc în română prin influență slavă. Să trecem acum la explicarea formelor române prin latină. P. Skok, REtSl, X, p. 189, nr. 3, se pronunță contra originii slave a lui cumătru. El pornește de la v. rom. cu’mătru care s-ar explica prin compater și care ar fi provocat refacerea lui commater în co’mmater, cu a neaccentuat: devenit apoi în mod normal ă. (Cît despre forma actuală cumătră, ea s-ar explica prin influența derivatelor.). Dar o asemenea influență presupune neapărat că formațiile erau analizabile, și în cazul acesta tendința normală a limbii era să treacă accentul de pe prefix pe radical. Pușcariu, DR, III, p. 395, crede că cu’mătră a păstrat pe a din commater (ca și cum în latinește ar fi fost a scurt). DA face o construcție și mai complicată, pornind și de la comma’ter, care ar fi devenit cumătră, și de la co’mmater, care ar fi devenit *coamătră, după care ambele forme s-ar fi amestecat pentru a da cu’matră și cumătră; cît despre cu’mătru, acesta ar veni de la co’mpater. După Scurtu, p. 25-1, *compater (de ce cu asterisc?) și commater au pierdut legătura cu pater și mater, pentru că acestea din urmă dispăruseră în latina balcanică. Compater s-a pierdut și a rămas numai commater; -u, -ă s-au introdus pentru a marca genul; a putea deveni ă numai cînd accentul era pe o, deci s-ar fi pornit de la *co’mmater. Dar dacă pater și mater mai existau în româna primitivă, trebuia să se zică *cupatre, *cumatre. Dacă nu, atunci trebuia să se ajungă la formele. ◊ cumpătre, *cumatre (cf. SLG, loc. cit.). E greu de crezut însă că pater și mater nu s-au păstrat cîtăva vreme, căci astfel de cuvinte nu dispar brusc. Accentul pe u nu se poate în nici un fel explica în românește pornind de la latină. Avînd în silaba următoare grupul „muta cum liquida”, co’mpatrem trebuia neapărat să devină compa’trem. Dar pentru commater, cu a lung din latină, nici nu avem nevoie de nici o explicație pentru accentul pe a, căci era obligatoriu. Adăugarea unui u final la masculin și a unui a final la feminin, care constituie o inovație; atît în română cît și în slava, se poate ușor explica în ambele limbi, așa cum o face Scurtu, numai începînd din momentul în care compater nu mai are urmași: dacă pentru masculin și pentru feminin se folosește aceeași rădăcină, atunci trebuie neapărat diferențiat sufixul. Se poate vedea o paralelă în nepot, nepoată din lat. nepotem. În astfel de cazuri s-a putut porni în românește de la vocativ: nepote > nepoate a fost luat drept vocativ (cf. cumnate față de cumnat) și s-a refăcut un nominativ nepot; la fel de la nominativul *cumătre s-a putut ajunge la cumătru. După părerea mea însă, în cazul de fața n-a intervenit atît pluralul (mai curînd vocativul) sau derivatele, cât influența reciprocă a masculinului și a femininului. Că asemenea cazuri de influență există ne-o arată exemplul masculinului maștih creat alături de femininul maștehă (Mihăilă, p. 231). Pierderea lui p din compater se explică prin influența lui commater; schimbarea lui a din commater în o, în slavă, se explică prin influența lui compater.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cumătru, cumătră, cumétri, cumétre, s.m. și f. (reg.) 1. naș, nun. 2. (la sg. art.) dans popular moldovenesc. 3. (la f. sg.) plantă de leac și podoabă mirositoare; priboi.

Intrare: cumetri
  • silabație: cu-me-tri info
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cumetri
  • cumetrire
  • cumetrit
  • cumetritu‑
  • cumetrind
  • cumetrindu‑
singular plural
  • cumetrește
  • cumetriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cumetresc
(să)
  • cumetresc
  • cumetream
  • cumetrii
  • cumetrisem
a II-a (tu)
  • cumetrești
(să)
  • cumetrești
  • cumetreai
  • cumetriși
  • cumetriseși
a III-a (el, ea)
  • cumetrește
(să)
  • cumetrească
  • cumetrea
  • cumetri
  • cumetrise
plural I (noi)
  • cumetrim
(să)
  • cumetrim
  • cumetream
  • cumetrirăm
  • cumetriserăm
  • cumetrisem
a II-a (voi)
  • cumetriți
(să)
  • cumetriți
  • cumetreați
  • cumetrirăți
  • cumetriserăți
  • cumetriseți
a III-a (ei, ele)
  • cumetresc
(să)
  • cumetrească
  • cumetreau
  • cumetri
  • cumetriseră
  • silabație: în-cu-me-tri info
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încumetri
  • ‑ncumetri
  • încumetrire
  • ‑ncumetrire
  • încumetrit
  • ‑ncumetrit
  • încumetritu‑
  • ‑ncumetritu‑
  • încumetrind
  • ‑ncumetrind
  • încumetrindu‑
  • ‑ncumetrindu‑
singular plural
  • încumetrește
  • ‑ncumetrește
  • încumetriți
  • ‑ncumetriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încumetresc
  • ‑ncumetresc
(să)
  • încumetresc
  • ‑ncumetresc
  • încumetream
  • ‑ncumetream
  • încumetrii
  • ‑ncumetrii
  • încumetrisem
  • ‑ncumetrisem
a II-a (tu)
  • încumetrești
  • ‑ncumetrești
(să)
  • încumetrești
  • ‑ncumetrești
  • încumetreai
  • ‑ncumetreai
  • încumetriși
  • ‑ncumetriși
  • încumetriseși
  • ‑ncumetriseși
a III-a (el, ea)
  • încumetrește
  • ‑ncumetrește
(să)
  • încumetrească
  • ‑ncumetrească
  • încumetrea
  • ‑ncumetrea
  • încumetri
  • ‑ncumetri
  • încumetrise
  • ‑ncumetrise
plural I (noi)
  • încumetrim
  • ‑ncumetrim
(să)
  • încumetrim
  • ‑ncumetrim
  • încumetream
  • ‑ncumetream
  • încumetrirăm
  • ‑ncumetrirăm
  • încumetriserăm
  • ‑ncumetriserăm
  • încumetrisem
  • ‑ncumetrisem
a II-a (voi)
  • încumetriți
  • ‑ncumetriți
(să)
  • încumetriți
  • ‑ncumetriți
  • încumetreați
  • ‑ncumetreați
  • încumetrirăți
  • ‑ncumetrirăți
  • încumetriserăți
  • ‑ncumetriserăți
  • încumetriseți
  • ‑ncumetriseți
a III-a (ei, ele)
  • încumetresc
  • ‑ncumetresc
(să)
  • încumetrească
  • ‑ncumetrească
  • încumetreau
  • ‑ncumetreau
  • încumetri
  • ‑ncumetri
  • încumetriseră
  • ‑ncumetriseră
Intrare: cumătru
  • silabație: cu-mă-tru info
substantiv masculin (M66)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumătru
  • cumătrul
  • cumătru‑
plural
  • cumetri
  • cumetrii
genitiv-dativ singular
  • cumătru
  • cumătrului
plural
  • cumetri
  • cumetrilor
vocativ singular
  • cumătrule
  • cumetre
plural
  • cumetrilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cumetri încumetri

  • 1. popular A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1.) cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Îl rugă să se cumetrească, și ciobanul primi. ISPIRESCU, L. 208.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cumătru
    surse: DEX '98

cumătru, -ă cumătră

  • 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: cumetrel cumetriță attach_file 5 exemple
    exemple
    • Cum dorm acum neputincioase Supt vreascurile stinse-a vetrii, Poveștile-nșirate sara De-atîtea cuscre și cumetri. GOGA, P. 20.
      surse: DLRLC
    • Iarna, cînd e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, stînd pe lavițele vetrii. COȘBUC, P. II 135.
      surse: DLRLC
    • Atît de mulți copii îi dăruise dumnezeu, cît amu nu voia nime să se prindă cumătru și să-i boteze. SBIERA, P. 187.
      surse: DLRLC
    • Bună vremea, cumătro. Da ce vînt te-a abătut pe-aici? CREANGĂ, P. 30.
      surse: DLRLC
    • figurat Venit-am să văd înc-o dat’ Senina și vesela horă, Cumătră cu sufletul vostru curat, Cu biata mea inimă, soră. GOGA, P. 45.
      surse: DLRLC
  • 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: cumetriță attach_file 3 exemple
    exemple
    • Cumătru Ion unde-i? ALECSANDRI, T. 1534.
      surse: DLRLC
    • Dă, cumătră Ilincă, zicea mama Paraschiva, să vă fie cu noroc casa care-o faceți! BUJOR, S. 95.
      surse: DLRLC
    • Ho, cumătră! că mai sînt și eu pe-aici! ALECSANDRI, T. I 93.
      surse: DLRLC
    • 2.1. în basme (În fabule) Termen de adresare în lumea animalelor.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file un exemplu
      exemple
      • glumeț În vreme ce straja desfăcea lanțurile, el a văzut vulpea. Aha! a zis el, iacă ș-o cumătră vulpe. SADOVEANU, D. P. 167.
        surse: DLRLC
    • 2.2. prin extensiune familiar Bărbat sau femeie.
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere de obicei (la) plural Femeie (care face parte dintr-un grup de femei vecine sau prietene).
        exemple
        • Cîteva cumetre se strîngeau în fiecare sară și stăteau la pîndă. SADOVEANU, O. I 444.
          surse: DLRLC

etimologie: