cumătru, -ă s., pl. ătri, ătre și etri, etre (vsl. kŭmotrŭ, kŭmotra [și kupetra] și kumŭ, kuma, d. lat. cómpater, pop. compáter, d. con-, împreună, și pater, tată; it. compare, fr. compère; alb. kúmptăr, ngr. kumpáros, kumpára. Cp. cu cuscru). Acela saŭ aceĭa care s’a înrudit cu altu ținîndu-ĭ copilu în brațe la botez. Fam. Tovarăș, prietin, vorbind de oamenĭ saŭ, în fabulă, de animale: cumătru lup, cumătra vulpe. Talmeș-balmeș de la cumătra, mîncare proastă, amestecătură, tăvăragă.