12 definiții pentru culcuș

CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș.

CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș.

CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Loc unde se culcă sau unde se adăpostesc păsările și animalele. V. c u i b, b î r l o g. El știe doar poteca și urcușul Spre vîrful către care năzuiesc, Pe care pajuri mari își au culcușul. BENIUC, V. 72. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Culcuș de iepuri. TEODORESCU, P. P. 374. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. Cu ochii închiși în culcușul lui, Mitrea a făcut semn din cap că nu-l dor șalele nici spatele. SADOVEANU, M. C. 50. Diminețile stetea, după ce se deștepta din somn, pînă tîrziu în culcușul lui și nu se scula decît pe timpul cît știa că lumea începe să vie. SLAVICI, O. II 180. ♦ Adăpost, locuință. Pentru la noapte trebuie să-mi caut alt culcuș. PAS, Z. IV 236. Își cătară un culcuș unde să mîie peste noapte. ISPIRESCU, L. 162. ♦ Ascunzătoare. Vînătorii... au sărit iute din culcușurile lor de pîndă și au încunjurat pasărea. SBIERA, P. 69. 3. (Rar) Strat moale (de paie, de frunze etc.) pe care se așază fructe, ouă sau alte lucruri fragile sau alterabile. Chelnerul aduse două fructiere cu struguri... pe culcuș de frunze. C. PETRESCU, Î. I 4. 4. Strat din baza unei formații geologice. Culcușul de marnă verde... ar face să se presupună existența sării acolo. I. IONESCU, P. 31.

culcúș s. n., pl. culcúșuri

culcúș s. n., pl. culcúșuri

CULCÚȘ s. 1. v. vizuină. 2. v. adăpost. 3. v. pat.

CULCÚȘ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

CULCÚȘ ~uri n. 1) Loc unde se culcă păsările sau animalele. 2) Loc improvizat de dormit sau de odihnă pentru oameni; adăpost. /a se culca + suf. ~uș

culcuș n. l. adăpost, loc de odihnă; tot drumețul își găsește culcușul și ospățul AL.; 2. așternut de paie în grajd pentru vite; 3. coteț sau cuib de pasări, vizuine de fiare.

culcúș n., pl. urĭ (d. culc). Loc de culcare (maĭ ales al animalelor micĭ orĭ sălbatice orĭ și de vită dacă e așternut): culcușu găinilor, motanuluĭ, vulpilor. Fig. Loc de retragere saŭ de odihnă: culcușu hoților. V. croh, cuĭb.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

culcúș s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

CULCÚȘ s. 1. bîrlog, cuib, sălaș, vizuină, (reg.) cobîrlắu, cóvru, míșină, vizuníe, (prin Ban.) cîrtóg, (prin Transilv.) scorciób, (prin Ban.) viezuríme, viezurínă. (~ al unui animal sălbatic.) 2. adăpost, sălaș, (înv. și reg.) strat, (Transilv.) cotróg. (~ pentru animalele domestice.) 3. așternut, pat, (înv. și reg.) săláș. (Se frămîntă în ~.)

Intrare: culcuș
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular culcuș culcușul
plural culcușuri culcușurile
genitiv-dativ singular culcuș culcușului
plural culcușuri culcușurilor
vocativ singular
plural