culcuș sn [At: DOSOFTEI, V. S. 144/2 / Pl: ~uri / E: culca + -uș] 1-2 Loc de culcare (sau de adăpost) al animalelor și al păsărilor. 3 (Pfm; pex) Loc de odihnă (sau de dormit) improvizat. 4 (Pex; rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază fructe, ouă sau alte obiecte fragile sau perisabile. 5 Așternut de paie în grajd. 6 (Pfm; pex) Adăpost. 7 (Înv) Pat conjugal. 8 (Pfm; pex) Locuință. 9 (Cng; reg) Urmă unde a căzut un animal sălbatic. 10 (Min; rar) Strat mineralogic. 11 (Min; reg) Înclinare a filonului. 12 (Reg) Strat de apă dintr-o fântână. 13 (Bot; reg; îc) ~ul-vacii sau ~ul-cloștii Vulturică (Hieracium pilosella). 14 (Bot; reg) Planta Hieracium bauhini folosită în medicina populară la durerile de urechi și epilepsie. 15 (Bot; reg; îae) Rușuliță (Hieracium aurantiacum). 16 (Bot; reg ~ul-iepurelui) Plantă nedefinită mai îndeaproape.