cugetare sf [At: MARCOVICI, R. 30/10 / Pl: ~tări / E: cugeta] 1 Gândire. 2 Reflecție. 3 Idee. 4 Minte. 5 Înțelegere. 6 Intenție. 7 Raționament. 8 Aforism.

CUGETARE sf. 1 Faptul de a cugeta, gîndire ¶ 2 Gînd, lucru pe care-l cugetă cineva: de la dînsul depindea realizarea cugetărilor patriotice ale boierilor (I.-GH.) ¶ 3 Maximă, adevăr moral.

CUGETARE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gîndire, gînd, idee. Am surprins cugetările cari-l preocupau [pe Dionis]. EMINESCU, N. 36. Cugetări adînc ascunse, idei drepte și înalte... Vor vedea lumina zilei. ALEXANDRESCU, P. 139. ♦ Judecată, raționament. Dondănind foarte repede, bîlbîit și fără pic de cugetare... CREANGĂ, A. 90. ♦ Meditație, reflecțiune. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34.

CUGETARE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gîndire, gînd, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție.

cugetare f. 1. fapta sau facultatea de a cugeta: cugetarea e privilegiul omului; 2. ceea ce mintea a cugetat: cugetare originală; 3. maximă, sentință: Cugetări de Carmen Sylva.

cugetare f. Facultatea de a cugeta: cugetarea e apanaju omuluĭ. Act particular al spirituluĭ: cugetare ingenioasă. Visare, gîndurĭ: a te cufunda în cugetărĭ. Opiniune, părere, sentență, maximă: cugetările luĭ Pascal.

cugeta [At: CORESI, EV. 18 / Pzi: cuget și (îvr) ~tez / E: ml cogito, -are] 1 vi A medita. 2 vi A se gândi la ceva. 3 vr (Trs) A chibzui. 4 vi A-și da seama. 5 vi A ține seama de... 6-7 vtr (Înv) A (se) considera. 8 vt (Înv) A născoci. 9 vt (Înv; îe) A ~ sfaturi A unelti. 10 vi A plănui. 11 vi (înv; îe) A ~ (în) bine sau (în) rău (cuiva) A voi binele sau răul cuiva.

CUGETA (-get) I. vb. tr. A gîndi. II. vb. intr. 1 A (se) gîndi: știa bine că’n ceasul acela ... el cugetă la ea (VLAH.) ¶ 2 A chibzui în gînd despre ceva, a socoti: cugetînd că o luptă în cîmp deschis nu e cu putință (VLAH.) [lat. cogitare].

CUGETAT adj. 1 p. CUGETA ¶ 2 Precugetat, premediat: cine va face omor ~ ... să se omoare (LEG.-CAR.) ¶ ¶ C. NECUGETAT.

CUGETĂTOR, -TOARE I. adj. verb. CUGETA. II. sm. f. Cel ce (aceea care) cugetă; liber cugetător, cel ce admite independența desăvîrșită a rațiunii omenești în ce privește credința.

CUGETA, cuget, vb. I. Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, învechit, «asupra») A avea gîndurile concentrate asupra unui subiect; a urmări o idee, a medita; a se gîndi. Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. ◊ Refl. (Rar) A sta pe gînduri, a chibzui, a cumpăni; a se gîndi. E un moment mare, să mă cuget mai întăi-gîndi el. EMINESCU, N. 58. ♦ (Urmat de o completivă directă) A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și închipui ceva sau pe cineva. Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145.

CUGETA, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita ; a se gîndi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gînduri ; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de. . ., a lua în considerare. – Lat. cogitare.

A CUGETA cuget 1. intranz. 1) A gândi adânc; a chibzui; a medita; a reflecta. 2) rar A sta pe gânduri. 2. tranz. A avea în vedere. Cuget că va trebui să pleci. /<lat. cogitare

cugetá v. 1. a forma în spirit idei, imagini despre un lucru; 2. a chibzui, a-și da seama: cugetă bine; 3. a avea o părere oarecare: el cugetă ca și mine; 4. a avea o intențiune, a-și forma un plan: cuget să plec. [Lat. COGITARE].

2) cúget, a -á v. tr. (lat. cógito, côgitare, d. agitare, a agita în gînd; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, acțiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 ș. a. Proĭectez, plănuĭesc: a cugeta vicleniĭ. Azĭ (maĭ rar de cît gîndesc). V. intr. Mă gîndesc, îmĭ formez în minte ideĭa unuĭ lucru: a cugeta la nemurirea sufletuluĭ. Îmĭ aduc aminte: cuget la țara mea. – În Trans. și refl.

cugetare s. f., g.-d. art. cugetării; pl. cugetări

cugetare s. f., g.-d. art. cugetării; pl. cugetări

cugetare s. f., g.-d. art. cugetării; pl. cugetări

cugeta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuget, 2 sg. cugeți, 3 cugetă; conj. prez. 1 sg. să cuget, 3 să cugete

cugeta (a ~) vb., ind. prez. 3 cugetă

cugeta vb., ind. prez. 1 sg. cuget, 3 sg. și pl. cugetă

cuget.

cugeta (cugetat, cugetat), vb. – A se gîndi, a reflecta, a medita. Lat. cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027; DAR); cf. alb. kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637), v. it. coitare, v. fr. cuidier, sp., port. cuidar. – Der. cuget, s. n. (gîndire, judecată, reflecție; rațiune, spirit; imaginație; judecată; părere; intenție; conștiință), care de asemenea ar putea fi un der. romanic, cf. lec. kúšetu, v. esp. cuita, gal. coita; cugetător, s. m. (gînditor; filozof); cugetăcios (var. cugetăreț), adj. (înv., rezonabil, judicios); cugetare, s. f. (reflecție; meditație; aforism, maximă); necugetat, adj. (nerespectuos); precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe baza fr. préméditer.

CUGETAREA, editură înființată în 1920 de Petre C. Georgescu- Delafras. A jucat un rol important în viața culturală interbelică. Și-a încetat activitatea în 1948.

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.

CUGETARE s. 1. gândire, meditare, meditație, reflectare, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adâncă.) 2. v. maximă.

CUGETARE s. 1. gîndire, meditare, meditație, reflectare, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adîncă.) 2. aforism, dicton, maximă, sentință, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (Culegere de ~i.)

CUGETA vb. 1. v. chibzui. 2. v. filozofa.

CUGETA vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, găsi, gândi, intenționa, judeca, opina, plănui, proiecta, socoti.

cugeta vb. v. APRECIA. CHIBZUI. CONSIDERA. CREDE. GĂSI. GÎNDI. INTENȚIONA. JUDECA. OPINA. PLĂNUI. PROIECTA. SOCOTI.

CUGETA vb. 1. a chibzui, a gîndi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a filozofa. (Nu mai ~ întreaga zi!)

Cugetare ≠ necugetare