2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta.

CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta.

cugetare sf [At: MARCOVICI, R. 30/10 / Pl: ~tări / E: cugeta] 1 Gândire. 2 Reflecție. 3 Idee. 4 Minte. 5 Înțelegere. 6 Intenție. 7 Raționament. 8 Aforism.

CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gîndire, gînd, idee. Am surprins cugetările cari-l preocupau [pe Dionis]. EMINESCU, N. 36. Cugetări adînc ascunse, idei drepte și înalte... Vor vedea lumina zilei. ALEXANDRESCU, P. 139. ♦ Judecată, raționament. Dondănind foarte repede, bîlbîit și fără pic de cugetare... CREANGĂ, A. 90. ♦ Meditație, reflecțiune. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34.

cugetare f. 1. fapta sau facultatea de a cugeta: cugetarea e privilegiul omului; 2. ceea ce mintea a cugetat: cugetare originală; 3. maximă, sentință: Cugetări de Carmen Sylva.

cugetare f. Facultatea de a cugeta: cugetarea e apanaju omuluĭ. Act particular al spirituluĭ: cugetare ingenioasă. Visare, gîndurĭ: a te cufunda în cugetărĭ. Opiniune, părere, sentență, maximă: cugetările luĭ Pascal.

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.

cugeta [At: CORESI, EV. 18 / Pzi: cuget și (îvr) ~tez / E: ml cogito, -are] 1 vi A medita. 2 vi A se gândi la ceva. 3 vr (Trs) A chibzui. 4 vi A-și da seama. 5 vi A ține seama de... 6-7 vtr (Înv) A (se) considera. 8 vt (Înv) A născoci. 9 vt (Înv; îe) A ~ sfaturi A unelti. 10 vi A plănui. 11 vi (înv; îe) A ~ (în) bine sau (în) rău (cuiva) A voi binele sau răul cuiva.

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, învechit, «asupra») A avea gîndurile concentrate asupra unui subiect; a urmări o idee, a medita; a se gîndi. Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. ◊ Refl. (Rar) A sta pe gînduri, a chibzui, a cumpăni; a se gîndi. E un moment mare, să mă cuget mai întăi-gîndi el. EMINESCU, N. 58. ♦ (Urmat de o completivă directă) A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și închipui ceva sau pe cineva. Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145.

A CUGETÁ cúget 1. intranz. 1) A gândi adânc; a chibzui; a medita; a reflecta. 2) rar A sta pe gânduri. 2. tranz. A avea în vedere. Cuget că va trebui să pleci. /<lat. cogitare

cugetá v. 1. a forma în spirit idei, imagini despre un lucru; 2. a chibzui, a-și da seama: cugetă bine; 3. a avea o părere oarecare: el cugetă ca și mine; 4. a avea o intențiune, a-și forma un plan: cuget să plec. [Lat. COGITARE].

2) cúget, a v. tr. (lat. cógito, côgitare, d. agitare, a agita în gînd; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, acțiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 ș. a. Proĭectez, plănuĭesc: a cugeta vicleniĭ. Azĭ (maĭ rar de cît gîndesc). V. intr. Mă gîndesc, îmĭ formez în minte ideĭa unuĭ lucru: a cugeta la nemurirea sufletuluĭ. Îmĭ aduc aminte: cuget la țara mea. – În Trans. și refl.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri

cugetáre s. f., g.-d. art. cugetării; pl. cugetări

cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă

cugetá vb., ind. prez. 1 sg. cugét, 3 sg. și pl. cúgetă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUGETÁRE s. 1. gândire, meditare, meditație, reflectare, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adâncă.) 2. v. maximă.

CUGETARE s. 1. gîndire, meditare, meditație, reflectare, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adîncă.) 2. aforism, dicton, maximă, sentință, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (Culegere de ~i.)

CUGETÁ vb. 1. v. chibzui. 2. v. filozofa.

arată toate definițiile

Intrare: cugetare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cugetare
  • cugetarea
plural
  • cugetări
  • cugetările
genitiv-dativ singular
  • cugetări
  • cugetării
plural
  • cugetări
  • cugetărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cugeta
verb (V6)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cugeta
  • cugetare
  • cugetat
  • cugetatu‑
  • cugetând
  • cugetându‑
singular plural
  • cugetă
  • cugetați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuget
(să)
  • cuget
  • cugetam
  • cugetai
  • cugetasem
a II-a (tu)
  • cugeți
(să)
  • cugeți
  • cugetai
  • cugetași
  • cugetaseși
a III-a (el, ea)
  • cugetă
(să)
  • cugete
  • cugeta
  • cugetă
  • cugetase
plural I (noi)
  • cugetăm
(să)
  • cugetăm
  • cugetam
  • cugetarăm
  • cugetaserăm
  • cugetasem
a II-a (voi)
  • cugetați
(să)
  • cugetați
  • cugetați
  • cugetarăți
  • cugetaserăți
  • cugetaseți
a III-a (ei, ele)
  • cugetă
(să)
  • cugete
  • cugetau
  • cugeta
  • cugetaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cugetare

etimologie:

  • vezi cugeta
    surse: DEX '98 DEX '09

cugeta

  • 1. A urmări o idee; a se gândi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gândi medita attach_file 4 exemple
    exemple
    • Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7.
      surse: DLRLC
    • A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44.
      surse: DLRLC
    • Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285.
      surse: DLRLC
    • Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27.
      surse: DLRLC

etimologie: