33 de definiții pentru cucă (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cu1 sf [At: MARIAN, O. I 42 / Pl: ~uce și ~uci / E: cuc1] 1 (Orn; rar) Femelă a cucului. 2 (Irn) Țigan. 3 (Bot; reg) Nume al unei plante nedefinite mai îndeaproape. 4 (Reg) Gropiță în jocul „de-a bumbii”.

cu4 sf [At: CANTEMIR, ap. ȘIO / E: tc kuka] 1 Căciulă mare, împodobită cu pene de struț, purtată la ceremonii de către aga ienicerilor sau de către solaci. 2 Căciulă înaltă în formă de piramidă, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, trimisă de sultan domnitorilor români la urcarea pe tron și purtată de aceștia la ocazii festive și la parade. 3 (Înv) Autoritate supremă. 4 (Înv) Stăpânire. 5 (Reg; fig) Cap.

cu3 sf [At: FI XIV, 102 / E: bg кyкy cf cuc3] (Reg) 1 Coș colector la casele țărănești. 2 Deschizătură din acoperișul casei care servește la ieșirea fumului din pod și la iluminat. 3 Zid rotund deasupra coșului de fum, aflat în pod. 4 (Reg; pex) Sobă.

cu2 sf [At: I. IONESCU, M. 86 / Pl: ~uce / E: bg кyкa, srb kuka] 1 (Reg) Măciucă cu cârlig, cu care se lovește în cap morunul pescuit. 2 Instrument cu care se pescuiește pe terenurile inundabile, compus din două lemne îndoite în formă de arcuri și legate cruciș. 3 (Reg) Parte a războiului de țesut nedefinită mai îndeaproape.

cu5 sf [At: H IX, 3 / Pl: ~uce, ~uci / E: nct] (Reg) 1 Loc ridicat și izolat. 2 Deal înalt. 3 Vârf de deal mai ridicat decât locul din jur. 4 (Spc) Vârf de munte defrișat.

CÚCĂ1, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.

CÚCĂ3, cuci, s. f. (Reg.) Deal înalt și izolat; vârf de deal. – Et. nec.

CÚCĂ3, cuci, s. f. (Reg.) Deal înalt și izolat; vârf de deal. – Et. nec.

CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc.

CÚCĂ1, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.

CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – Cuc + suf. -ă.

CÚCĂ1, cuci, s. f. (Învechit) Căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț, pe care o purtau în semn de distincție căpeteniile turcești și domnitorii romîni în timpul ceremoniilor. Îmi vine să svîrl pe fereastră cuca și bușmachiii, așa de tare mă mir. SADOVEANU, D. P. 49. Stau grămădiți optzeci de călăreți turci, ieniceri, spahii și ciohadari împărătești, unii cu înaltă cucă, din vîrful căriia atîrna pe șalele calului o lată pană verde. ODOBESCU, S. A. 136. Figură uscată, oacheșă, purtînd în cap o cucă cu pene. BĂLCESCU, O. I 222. Dă-mi căciula Țurcănească, Ca să-ți dau cuca Domnească. TEODORESCU, P. P. 502.

CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului. Cîntă cuca cea bătrînă. MARIAN, O. I 42.

CÚCĂ ~ci f. rar Femela cucului. /Din cuc

cucă f. coșul de fum al unei case țărănești (peste Olt). [Cf. dial. cucă, deal izolat (v. cucuiu)].

cucă f. căciulă înaltă și piramidală, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, pe care Sultanul o dăruia Domnului la urcarea-i pe tron (la Turci cuca era o podoabă proprie ienicerilor); Mihaiu primi dela solul Sultanului sabia și cuca pe care o puse pe cap BĂLC. [Turc. KOKA].

2) cúcă f., pl. ĭ (turc. [d. pers.] koka, kuka, căcĭulă de pîslă ornată cu pene pe care o purtaŭ șefiĭ ĭenicerilor, rudă cu rom. glugă, cucuĭ, cuculion ș. a. din răd. cuc, coc, gog). Căcĭulă înaltă de blană neagră acoperită cu catifea aurie și ornată cu pene de struț pe care sultanu o dăruĭa domnuluĭ la suirea pe tron. (Era o podoabă proprie ĭenicerilor. Ca insignă domnească a durat pînă la 1832, cînd a fost înlocuită cu fesu). V. cabaniță, gugĭuman, ișlic.

1) cucă f., pl. e (d. cuc). Femela cuculuĭ.

3) cúcă f., pl. ĭ (aceĭașĭ răd. ca’n cucuĭ, bg. kuku, cîrlig, și it. cucco, pisc conic. V. cocă1 și cucă 2). Meh. Holm, deal izolat. Podiș (în rTP. 1, 105, „loc înalt, poĭană rătundă și înaltă”). Horn de casă țărănească.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cúcă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci

cúcă (femela cucului, căciulă, deal) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci

arată toate definițiile

Intrare: cucă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cu
  • cuca
plural
  • cuci
  • cucile
genitiv-dativ singular
  • cuci
  • cucii
plural
  • cuci
  • cucilor
vocativ singular
plural