CUATERNAR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius.

cuaternar, ~ă [At: DA / V: cva~, ~ă / S: qua~ / E: fr quaternaire, lat quaternarius] 1 sn (Glg) Ultimă perioadă a neozoicului, care durează de la sfârșitul pliocenului până azi. 2 a Specific cuaternarului (1). 3 a Care aparține cuaternarului (1). 4 a Referitor la cuaternar (1). 5 a Care provine din cuaternar (1). 6 a (Chm) Cu patru atomi sau grupări funcționale.

CUATERNAR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a neozoicului, care durează de la sfârșitul pliocenului până în zilele noastre. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius.

CUATERNAR, -Ă, cuaternari, -e, adj. (În expr.) Era cuaternară = ultima dintre erele geologice, în care apare omul și care continuă și astăzi. Teren cuaternar = strat geologic datînd din era cuaternară și cuprins între terenurile pliocene și cele actuale. – Pronunțat: cua-.

CUATERNAR s.n. Ultima perioadă (sistem) a neozoicului, în care apare omul; antropogen. // adj. Care aparține acestei perioade. [Pron. cua-ter-, var. cvaternar s.n. / cf. it. quaternario, fr. quaternaire, lat. quaternarius – al patrulea].

CUATERNAR, -Ă I. adj. format din patru unități; divizibil cu 4. ◊ (chim.; despre substanțe organice) din patru elemente (carbon, hidrogen, oxigen și azot). ◊ (despre măsură, ritm) compus din patru elemente ritmice. II. adj., s. n. (din) ultima perioadă a neozoicului, în care apare omul; antropogen. (< fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius)

CUATERNAR ~ă (~i, ~e) geol.: Perioadă ~ă ultima perioadă din istoria geologică a Pământului, caracterizată prin apariția omului. /<fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius

cuaternar a. se zice de un teren geologic de o formațiune mai recentă decât cel calcar.

*cŭaternár, -ă adj. (lat. quaternarius). Care se raportă la număru 4, e divizibil pin 4 saŭ valorează 4. Geol. Din era a patra, aceĭa în care trăim noĭ și în care s’aŭ format mariĭ ghețarĭ. S. n., pl. e. Terenu din această eră.

cvaternar sn vz cuaternar

CVATERNAR s.n. v. cuaternar.

cuaternar¹ (desp. cua-) adj. m., pl. cuaternari; f. cuaternară, pl. cuaternare

cuaternar² (desp. cua-) s. n.

cuaternar² (cua-) s. n.

cuaternar¹ (cua-) adj. m., pl. cuaternari; f. cuaternară, pl. cuaternare

cuaternar adj. m. (sil. cua-), pl. cuaternari; f. sg. cuaternară, pl. cuaternare

cuaternar s. n. (sil. cua-)

cuaternar (3 sil.)

cuaternar.

CUATERNAR s. (GEOL.) antropogen.

CUATERNÁR, perioadă a erei Cenozoice, divizată în Pleistocen și Holocen, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climatului, culminînd cu formarea unor imense calote glaciare. În N Europei s-au succedat patru glaciațiuni importante: Günz, Mindel, Riss, Würm, separate prin perioade de relativă încălzire, oscilațiile climatice fiind ilustrate prin extinderea, respectiv restrîngerea florei și faunei. În C. s-au desfășurat cele mai recente faze tectogenetice ale ciclului alpin însoțite de magmatism și a avut loc evoluția hominidelor, de la specia ancestrală Homo habilis la Homo sapiens sapiens. Se mai numește Antropogen.